Finanțare PNRR. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş investește 8,2 milioane de lei în modernizare

Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş investește de 8,2 milioane de lei în dezvoltarea sa. Proiectul derulat cu fonduri PNRR are în vedere modernizarea blocului operator și ATI și dotarea unității cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale.

Obiectivul general al proiectului este modernizarea infrastructurii IUBCvT Târgu Mureș și dotarea cu echipamente și materiale necesare pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM).”, precizează reprezentanții IUBCvT.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

  • Realizarea unui sistem integrat de control microbiologic al aerului în cele două blocuri operatorii care cuprind cinci săli de operații, precum și a celor două secții de ATI prin reconfigurare arhitecturală și asigurare independentă funcțională, alimentare cu apă și agent termic.
  • Izolarea/gruparea și tratarea pacienților critici cu IAAM determinate de microorganisme MDR și/sau cu infecții cu Clostridium dificile, prin organizarea a câte două saloane de izolare cu presiune negativă la nivelul secțiilor de ATI existente și a două saloane de izolare cu un pat la nivelul Secției de chirurgie cardiovasculară.
  • Asigurarea capacității de testare, diagnostic și stabilire terapie, ca bază pentru orientarea clinică, prin dotarea cu analizoare automate de identificare a microorganismelor și de efectuare a antibiogramelor.
  • Dotarea Stației de Sterilizare și a saloanelor pentru pacienți cu risc înalt cu echipamente destinate reducerii infecțiilor asociate asistenței medicale, pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor (sistem automat de nebulizare pentru dezinfecția microaeroflorei și suprafețelor pe cale aeriană, aparat de dezinfecție în prezența umană, robot de dezinfecție UV, aparat pentru efectuare de teste rapide de autocontrol, dispozitiv scanner de testare obiectivă a însușirii corecte a tehnicilor de spălare igienică a mâinilor, sistem de mopuri impregnate pentru procesele de curățenie dezinfecție suprafețe, mașini de spălat/dezinfectat suprafețe automate), echipamente de sterilizare și protecție, pentru asigurarea asepsiei, sistem de neutralizare materiale contaminate prin compactare, soluții de management al îmbrăcămintei în blocurile operatorii, totul în vederea prevenirii IAAM și reducerii vulnerabilităților Institutului.
  • Implementarea standardelor EUCAST la nivel IUBCVT Tg. Mureș prin elaborarea de proceduri aliniate cu standardele și instituirea unui proces de educație continuă a personalului.

Valoarea totală a proiectului este de 8.240.444,04 lei (fără TVA) – 9.806.128,41 cu TVA, finanțarea fiind asigurată prin PNRR. Termenul de implementare a proiectului este noiembrie 2024.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei