O descoperire remarcabilă, făcută în nordul Norvegiei, a scos la iveală rămășițele a 46 de specii din ultima eră glaciară – de la reni și vulpi arctice la balene și păsări marine – conservate timp de 75.000 de ani în interiorul unei peșteri montane.
O peșteră din apropierea orașului Kjøpsvik, în municipiul Narvik, nordul Norvegiei, a scos la iveală una dintre cele mai extraordinare descoperiri fosile din epoca glaciară din Europa, scrie publicația de specialitate Arkeonews.
În adâncul peșterii Arne Qvam, oamenii de știință au găsit mii de oase fragmentate de la animale care au trăit acolo acum 75.000 de ani – oferind o imagine detaliată asupra unui ecosistem arctic rece, de coastă, cu mult înainte ca ultimii ghețari să atingă nivelul maxim.
Studiul, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), dezvăluie un amestec rar și bogat de mamifere, păsări și pești, ceea ce o face cea mai veche colecție faunistică conservată descoperită vreodată în Arctica europeană.
„Unic, chiar și după standardele globale”
„Acest lucru este extrem de rar și valoros.Majoritatea urmelor de viață din Epoca Glaciară din Scandinavia au fost șterse atunci când ghețarii au avansat și au dezgolit pământul. Aceste sedimente din peșteri sunt o excepție remarcabilă”, spune Sanne Boessenkool, profesor de biologie evoluționistă la Universitatea din Oslo și coautoare a studiului.
În total, cercetătorii au identificat 46 de taxoni de animale: 23 de specii de păsări, 13 mamifere, 10 tipuri de pești și o mână de nevertebrate marine și rămășițe de plante.
O gamă atât de largă de faună dintr-un singur depozit din Epoca Glaciară nu a mai fost găsită niciodată în Scandinavia. „Este unic, chiar și după standardele globale”, punctează Boessenkool.
O peșteră înghețată în timp
Peștera Arne Qvam face parte din sistemul carstic mai amplu Storsteinhola, descoperit pentru prima dată întâmplător la începutul anilor 1990 în timpul construcției unui tunel de către compania de ciment Norcem (acum Heidelberg Materials). Investigațiile inițiale au dezvăluit oase de urs polar, dar abia în anii 2021-2022 a început cu adevărat o excavare completă, finanțată de Consiliul de Cercetare din Norvegia și condusă de Trond Klungseth Lødøen de la Muzeul Universitar din Bergen.
Echipa a excavat mii de fragmente osoase din straturi de sedimente corespunzătoare unei faze interstadiale relativ blânde a erei glaciare, cunoscută sub numele de Etapa Izotopică Marină 5a (acum aproximativ 85-71 de mii de ani). În ciuda faptului că a fost îngropată sub depozite glaciare ulterioare, altitudinea mai mare a peșterii și sistemul unic de drenaj au protejat sedimentele de distrugere.
Urși polari, balene și păsări marine
Printre descoperiri s-au numărat oase de urși polari (Ursus maritimus), morse, foci inelate și bărboase, ren și vulpi arctice. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, rămășițe de balene, inclusiv balenă albastră (Balaenoptera musculus) și marsuin comun, precum și pești de apă rece, cum ar fi cod, eglefin și pește roșu.
S-au găsit din abundență și oase de păsări. Au fost identificate 23 de specii în total,de la păsări marine precum rațe, auki și eider regal până la specii terestre precum corbi, macarale și ptarmigane de stâncă. Împreună, aceste specii indică un mediu de tundră de coastă mărginit de gheață sezonieră.
„Cel mai interesant lucru este imaginea de ansamblu. Avem o imagine a unui ecosistem complet din Epoca Glaciară — un amestec de tundră, gheață și ape deschise — despre care nu știam aproape nimic înainte.”, arată Boessenkool.
CITEȘTE ȘI: Dispariția speciilor. Multe viețuitoare nu se pot adapta schimbărilor climatice
Un peisaj arctic cu viață și spații cu deschidere la apă
Rămășițele animalelor dezvăluie multe despre climatul regiunii din epoca glaciară. Prezența urșilor polari, a focilor și a morselor arată că exista gheață marină în apropiere, însă oasele de marsuin – de la un animal care evită gheața – sugerează că gheața era sezonieră, nu permanentă.
„Am găsit și pești de apă dulce, ceea ce înseamnă că trebuie să fi existat râuri și lacuri în zonă. Și renii au nevoie de spații largi și deschise pentru a migra – așadar, existau zone semnificative fără gheață de-a lungul coastei.”, notează Boessenkool.
Cercetătorii își imaginează un peisaj de tundră presărat cu pini rari, unde ghețarii s-au retras sezonier, iar fauna sălbatică a prosperat la fel ca în Svalbardul de astăzi, deși puțin mai la sud.
Mulți norvegieni presupun că țara lor a fost complet îngropată în gheață pe parcursul ultimei ere glaciare. „Nu este cazul. Au existat variații mari, cu intervale mai calde când coasta a rămas locuibilă.”m precizează Boessenkool.
Metacodarea ADN-ului dezvăluie specii ascunse
O mare parte din materialul osos din peșteră a fost zdrobit în bucăți de doar câțiva milimetri lungime. „Am cernut peste o mie de găleți de sediment și am folosit lămpi cu lupă pentru a extrage fiecare fragment”, explică Boessenkool.
Osteologia tradițională putea identifica doar o mică parte din fragmente. Pentru a merge mai departe, echipa a aplicat codificarea cu bare ADN și metacodificarea osoasă în vrac, metode care extrag și analizează urme de ADN din fragmente osoase mixte.
„Aceste tehnici detectează secvențe scurte de ADN unice anumitor specii și le compară cu bazele de date de referință. Datorită acestui fapt, am reușit să identificăm mult mai multe specii – în special păsări și pești – decât ar fi fost vreodată posibil doar cu oase.”, detaliază Boessenkool
Hanneke Meijer, paleontolog la Universitatea din Bergen, care nu a fost implicată în excavații, este de părere că abordarea aceasta combinată marchează un punct de cotitură: „Am lucrat cu fosile de peșteri timp de decenii, iar cea mai dificilă parte este că, de obicei, găsim doar bucăți minuscule, de nerecunoscut. Metacodificarea ADN-ului preistoric ne permite să clasificăm aceste fragmente și să construim o imagine mult mai detaliată a vieții animale din trecut.”
Prădătorii și apa: cum au ajuns oasele acolo
Cum au ajuns laolaltă într-o singură peșteră rămășițe de la păsări minuscule la balene gigantice? Cercetătorii cred că prădătorii și transportul pe apă au fost esențiali. Urșii polari și vulpile arctice ar fi putut târî prada în peșteră pentru a o mânca sau a o depozita, în timp ce apa topită sezonieră și inundațiile ar fi putut aduce în ele carcasele marine.
Oasele nu prezintă semne de activitate umană – nici tăieturi, arsuri sau unelte – ceea ce confirmă că acesta a fost un depozit natural, nu un loc de vânătoare umană.
Linii genetice dispărute și lecții pentru ziua de azi
Secvențierea ADN-ului a dezvăluit că mai multe specii – inclusiv lemingul gulerat (Dicrostonyx torquatus), vulpea arctică și ursul polar – aparțineau unor linii genetice acum dispărute. Acest lucru sugerează că, pe măsură ce climatul din epoca glaciară s-a schimbat, multe populații nu au reușit să-și urmărească habitatele și, în cele din urmă, au dispărut.
„Toate liniile secvențiate din peșteră sunt dispărute. Acest lucru arată că speciile arctice au fost rezistente în recolonizarea regiunii după glaciațiuni, dar nu s-au putut adapta întotdeauna suficient de repede pentru a supraviețui fiecărei schimbări climatice majore.” , menționează autorul principal Samuel J. Walker, de la Universitatea Bournemouth.
O fereastră către reziliența arctică
Situl Peșterii Arne Qvam umple o lacună crucială în înțelegerea modului în care ecosistemele arctice au răspuns la schimbările climatice din trecut. Combinația dintre osteologie și analiza ADN-ului antic dezvăluie o comunitate costieră complexă, adaptată la frig, care a prosperat în timpul unui interval mai cald al erei glaciare – o reamintire atât a rezistenței naturii, cât și a fragilității acesteia.
„Această cercetare conectează trecutul cu prezentul. Înțelegând cum s-au adaptat odată speciile arctice – sau nu au reușit să se adapteze – obținem o perspectivă asupra modului în care fauna sălbatică de astăzi ar putea face față încălzirii rapide care transformă acum Nordul.”, concluzionează Boessenkool.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Aurélie Boilard/ Samuel J. Walker/ PNAS
CITEȘTE ȘI: Dispariția unui număr foarte mare de specii de plante lasă oamenii fără medicamente
