Meteorologii anunță că valul de căldură rămâne și vineri deasupra României. Astfel, în marja avertizării Cod galben vor fi afectate zone din Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Oltenia şi Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar ITU se va apropia şi va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
În plus, va fi valabil un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei. În acele zone se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, cu maxime cuprinse între 33 şi 37 de grade. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Totodată, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) precizează că, în zilele următoare, valul de căldură se va extinde şi intensifica.

