Miniştrii de finanţe ai Uniunii Europene au convenit aplicarea unei taxe vamale de trei euro pentru coletele cu valoare redusă care ajung în blocul comunitar. Măsura este parte a eforturilor de a limita afluxul de produse ieftine din China, vândute prin platforme de comerţ electronic precum Shein şi Temu.
Consiliul Uniunii Europene a anunțat că taxa se va aplica per tip de produs începând cu 1 iulie 2026 şi va rămâne în vigoare până la identificarea unei soluţii permanente pentru eliminarea scutirii de taxe vamale pentru achiziţiile online sub pragul de 150 de euro.
Uniunea Europeană plănuia iniţial eliminarea acestei scutiri abia în 2028, în cadrul unei reforme ample a sistemului vamal. Presiunea pentru accelerarea măsurii a crescut însă semnificativ, pe fondul îngrijorărilor legate de „inundarea” pieţei europene cu produse chinezeşti la preţuri foarte mici.
„Această măsură temporară răspunde situaţiei în care astfel de colete intră în prezent în UE fără taxe vamale, generând concurenţă neloială pentru vânzătorii europeni, riscuri pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor, niveluri ridicate de fraudă şi probleme de mediu”, a transmis Consiliul UE.
Surse cadrul Consiliului au explicat că taxa va fi aplicată per tip de produs, pe baza codurilor tarifare vamale la nivel de şase cifre. Astfel, zece perechi de şosete identice vor fi taxate cu trei euro, în timp ce cinci perechi de şosete din lână şi cinci din bumbac vor fi considerate două tipuri diferite de produse şi vor genera o taxă totală de șase euro.
Platforme online precum Shein, Temu, AliExpress şi Amazon Haul livrează direct consumatorilor europeni haine, accesorii şi gadgeturi produse în fabrici din China, la preţuri extrem de scăzute. Ca urmare a scutirii vamale, numărul coletelor de mică valoare livrate în UE s-a dublat anul trecut, ajungând la 4,6 miliarde, peste 90% dintre acestea provenind din China. Importurile din acest an sunt estimate la un nivel şi mai ridicat.
În paralel, Uniunea Europeană analizează şi introducerea unei taxe separate de procesare, propusă de Comisia Europeană la nivelul de doi euro per colet. Deocamdată, nu este clar când ar putea fi aplicată această taxă suplimentară.

