15 februarie 2026
5.8 C
București

Turiştii trebuie să achite o taxă de doi euro pentru a se apropia de Fontana di Trevi

Fontana di Trevi, obiectiv turistic emblematic pentru Roma și unul dintre cele mai fotografiate locuri din lume, este accesibil turiștilor doar pe baza unui bilet în valoare de doi euro. Măsura se aplică începând de duminică, 1 februarie.

Despre decizia de a percepe o taxa de vizitare s-a vorbit prima oară în 2024. În luna decembrie 2025, Roberto Gualtieri, primarul Romei, a făcut anunţul oficial ca parte dintr-o politică mai amplă de reglementare a fluxurilor turistice şi de conservare a patrimoniului.

Accesul la zona din imediata apropiere a fântânii — în special treptele care mărginesc bazinul, unde vizitatorii aruncă în mod tradiţional o monedă pentru a-şi pune o dorinţă — este acum rezervat deţinătorilor de bilete vândute în fiecare zi între orele 9:00 şi 22:00.

Piazza di Trevi rămâne accesibilă gratuit pentru toată lumea, astfel că fântâna poate fi admirată în continuare din exteriorul spaţiului închis.

Accesul gratuit se menţine în continuare pentru:

  • rezidenţii din Roma şi metropola sa;
  • copiii sub 5 ani;
  • persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora.

Această distincţie reflectă obiectivul declarat de a nu descuraja vizitele locale, controlând în acelaşi timp accesul fluxurilor turistice internaţionale. Autorităţile au susţinut că taxa aceasta modestă de intrare are scopul de a limita aglomeraţia care ajunge până la 30.000 de vizitatori pe zi în sezonul de vârf. Edilul orașului Roma a amintit faptul că aproape nouă milioane de turişti au vizitat zona din jurul sitului între 1 ianuarie şi 8 decembrie 2025, numărul acesta ilustrând amploarea provocării.

Fontana di Trevi, unde tradiţia spune că vizitatorii trebuie să arunce o monedă în apă pentru a-şi asigura întoarcerea la Roma, este de mult timp o atracţie turistică importantă, chiar şi pentru liderii mondiali în vizită.

Finalizat în 1762, monumentul este o capodoperă barocă târzie care îl înfăţişează pe Oceanus, zeul apelor, şi simbolizează stările variate ale mărilor şi râurilor lumii.

Și alte cinci obiective turistice din Roma, care în prezent sunt gratuite, vor începe să perceapă o taxă de acces de cinci euro începând din februarie, continuând tendinţa recentă de a obţine profituri din patrimoniul cultural al Italiei.

În 2023, a fost introdusă o taxă de intrare de cinci euro pentru vechiul Panteon din Roma. Drept urmare, piaţa din faţa clădirii este adesea aglomerată de oameni care aşteaptă să plătească şi să intre.

Iar municipalitatea va multiplica măsurile pentru a gestiona mai bine frecventarea turistică a centrului istoric. Cetatea eternă intenţionează astfel să aplice acelaşi principiu la alte cinci situri care până acum erau gratuite — Vila lui Maxentius, Muzeul Napoleonian, Muzeul Giovanni Barracco, Muzeul Carlo Bilotti şi Muzeul Pietro Canonica — cu bilete la preţul fix de cinci euro.

Administraţia orașului Roma estimează că sistemul acesta ar putea genera aproximativ 6,5 milioane de euro pe an, sumă destinată întreţinerii siturilor istorice şi gestionării afluxului turistic.

Și Veneţia a introdus un sistem de taxă de intrare pentru turişti în perioada de vârf a sezonului turistic, în timp ce Verona a început luna aceasta să perceapă o taxă pentru accesul la balconul din oraşul din nordul Italiei, asociat cu piesa „Romeo şi Julieta” a lui Shakespeare.

Autor: Mona Colț
Foto: Pixabay.com

CITEȘTE ȘI: Turiștii care vor să se apropie de faimoasa Fontana di Trevi din Roma vor plăti o taxă de doi euro

Mai multe articole

Știrile zilei