2 mai 2024
14 C
București

Transmiterea gripei aviare H5N1 la oameni, cea mai mare temere a experților OMS

Oamenii de știință sunt în alertă din cauza pericolului pe care îl reprezintă în acest moment gripa aviară. Cea mai mare temere, care provoacă „o îngrijorare enormă” în rândul experților din domeniul medical, este cea legată de răspândirea în creştere a tulpinii H5N1 a virusului gripei aviare la noi specii, inclusiv la oameni. 

Acest lucru rămâne, cred eu, o îngrijorare enormă”, a punctat Jeremy Farrar, cercetător-şef al agenţiei pentru sănătate din cadrul ONU.

Experții sunt în alertă deoarece le este frică de faptul că virusul H5N1, care, la oamenii contaminaţi prin contact cu animale infectate, a demonstrat „o rată de mortalitate extraordinar de ridicată”, se va adapta pentru a putea să se transmită de la om la om.

Până acum, nu există nicio dovadă a unei transmiteri de la om la om a tulpinii virale H5N1, dar virusurile au o capacitate extraordinară de a se adapta și de a căpăta noi puteri, astfel că pericolul de a suferi transformări care să ducă la o transmitere om la om este unul extrem de ridicat.

Risc la fel de mare și în țările bogate și în cele sărace

Statisticile OMS arată că în intervalul 2023- 2024 (1 aprilie) s-au înregistrat 889 de cazuri umane de gripă aviară în 23 de ţări. Mai mult de jumătate dintre aceste cazuri (463) au dus la decesul persoanei care a luat virusul. Practic, rata de mortalitate a fost de 52%.

Jeremy Farrar a atras atenția că este important de văzut modul în care evoluează boala, cum se adaptează virusul. Cercetătorul a subliniat că dincolo de monitorizarea oamenilor infectaţi de animale – inclusiv de vaci într-un caz recent observat în Statele Unite -, „este încă şi mai important să înţelegem câte dintre infecţiile umane se produc fără ca pacienţii să ştie acest lucru, căci acesta este segmentul în care se va produce adaptarea virusului”.

Este tragic de spus, dar dacă sunt infectat cu H5N1 şi mor, asta e tot (lanţul de transmitere virală este rupt). Dacă mă duc în comunitate şi îl transmit altcuiva, atunci începe ciclul”, a menționat expertul OMS.

În acest context, Jeremy Farrar a avertizat că sistemele de supraveghere şi detectare a infecţiilor „nu sunt niciodată suficiente”. El a amintit faptul că „inclusiv în cea mai bogată ţară din lume” (n. r. SUA), unde au fost lansate studii serologice „pentru a se vedea dacă are loc transmiterea între crescătorii de vaci şi alte persoane” s-a ajuns în situația în care au apărut cazuri de îmbolnăviri.

Chiar la începutul lunii aprilie, autorităţile americane au anunţat că o persoană a fost testată pozitiv la gripa aviară după ce a fost infectată de o vacă de lapte în Texas. De asemenea, un copil de nouă ani, purtător al tulpinii H5N1, a murit de gripă aviară în Cambodgia în februarie, după ce alte trei decese au fost înregistrate în aceeaşi ţară în 2023.

După cum se observă au apărut cazuri și în zone bogate, cu sisteme sanitare dezvoltate, dar și în țări sărace. Diferența este că în Cambodgia s-a ajuns la deces, în timp ce în Statele Unite pacientul a prezentat „o roşeaţă în zona ochilor (corespunzând unei conjunctivite) ca unic simptom”. După confirmarea infectării, persoana respectivă a fost izolată şi tratată cu un medicament antiviral utilizat împotriva gripei.

Îngrijorările oamenilor de știință sunt firești și vin pe fondul lipsei unei politici comune la nivel mondial de luptă împotriva pandemiilor. Statele nu au reușit să se așeze la masa tratativelor și să elaboreze o strategie comună menită să ofere soluții în cazul unui nou val de îmbolnăviri la scară planetară.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: OMS

 

 

 

Mai multe articole

Președintele a promulgat Legea privind energia eoliană offshore

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ reglementează cadrul general necesar implementării în România a proiectelor de producere...

Știrile zilei