Târgul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Muzeul Național al Țăranului Român marchează sfârșitul toamnei și ultimele zile de dulce înainte de intrarea în Postul Crăciunului invitându-și publicul la Târgul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, unde, timp de trei zile, de vineri, 8 până duminică, 10 noiembrie 2024, de la orele 10 de dimineață până la 6 seara, 50 de meșteri, anticari și artiști vin din toată țara cu obiecte din ceramică, țesături, icoane, podoabe, obiecte din lemn.

De-ale gurii puteți găsi: miere, prăjituri, turtă dulce, plante de leac, țuică, sucuri naturale, fructe și legume.

Vă așteptăm să redescoperiți frumusețea gesturilor ce stau mărturie în lucrurile meșteșugite deopotrivă de țărani, artizani și artiști.

Intrarea este liberă.

Mai multe articole

Știrile zilei