- Publicitate -spot_img

TAG

educatie

Facilitățile acordate studenților la călătoria cu trenul în anul universitar 2025/2026

CFR Călători informează că, în conformitate cu legislația în vigoare, în cursul anului universitar 2025/2026, studenții români/străini, în vârstă de până la 30 de...

România are una dintre cele mai mari rate de abandon școlar din UE. E nevoie să se intervină urgent

România are în prezent una dintre cele mai mari rate de abandon școlar din Uniunea Europeană, datele Eurostat indicând că este vorba despre 16,6%...

Ce noutăți intervin în desfășurarea evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a?

Ministerul Educației a făcut publică metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a...

Parteneriat pentru educaţie şi sănătate. Elevii și profesorii din Bucureşti vor fi instruiţi privind resuscitarea de bază

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au încheiat un acord de parteneriat cu scopul...

Premii speciale pentru elevii români la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Ştiinţă

Două echipe formate din elevi din România, una de la Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” din Braşov şi cealaltă de la Liceul Teoretic...

Trei proiecte din România, câştigătoare la Premiul european pentru predare inovatoare 2025, acordat de Comisia Europeană

Ministerul Educaţiei anunţă că trei proiecte coordonate de şcoli şi instituţii din România - din Bucureşti, Harghita şi Iaşi - au fost desemnate câştigătoare...

Premieră națională. UBB a înființat un laborator de cristalizare a proteinelor care poate ajuta la dezvoltarea unor noi antibiotice

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică și Centrul de Cercetare Enzimiologie și Biocataliză Aplicată, a înființat un laborator...

Anunțul Ministrului Educației: Evaluările pentru clasele a II-a, a IV- a și a VI-a se modifică

Ministrul Educației, Daniel David, anunță o nouă schimbare în sistemul de învățământ. Este vorba despre modificarea evaluărilor naționale pentru clasele a II-a, a IV-...

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova pregătește o nouă ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”. Înscrierile încep pe 1...

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, str. Toma Caragiu, nr. 10, Ploiești, lansează Concursul Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat „Vreau...

S-a prelungit perioada de înscrieri la masteratele UNATC

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din București prelungește perioada de înscrieri la programele de masterat până pe 11 septembrie,...

Latest news

- Publicitate -spot_img