Noul preşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) va fi judecătorul sloven Marko Bosnjak. El o va înlocui pe irlandeza Siofra O’Leary. Anunțul a fost făcut de instanţa cu sediul la Strasbourg.
Marko Bosnjak, în vârstă de 50 de ani, care este vicepreşedinte al CEDO din noiembrie 2022, îşi va prelua noua funcţie pe 2 iulie.
Durata mandatului său nu a fost precizată; în mod normal preşedintele CEDO este ales pentru cel mult trei ani, dar judecătorii nu pot rămâne mai mult de nouă ani în cadrul tribunalului, iar cum Bosnjak activează la CEDO din 2016, mandatul său ar urma să ia sfârşit anul viitor.
Judecătorul norvegian Arnfinn Bardsen a fost ales luni vicepreşedinte al CEDO.

