Rick Slayman, bărbatul căruia medicii de la Spitalul General Massachusetts din Boston i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic, a murit la câteva săptămâni de la externarea sa. Specialiștii implicați în tratarea sa au menționat că nu au niciun indiciu că decesul ar fi un rezultat al transplantului său recent. „Domnul Slayman va fi considerat pentru totdeauna ca un far de speranţă pentru numeroşi pacienţi transplantaţi din întreaga lume şi îi suntem profund recunoscători pentru încrederea şi dorinţa sa de a face să progreseze domeniul xenotransplanturilor”, a transmis echipa de la Massachusetts General Hospital din Boston, acolo unde a fost efectuat transplantul.
Și familia pacientului a ținut să ofere un mesaj de încurajare, subliniind faptul că operația suferită de ruda lor reprezintă o piatră de hotar în domeniul xenotransplantului: „Familia noastră este profund îndurerată de moartea bruscă a mult iubitului nostru Rick, dar îşi găseşte alinare în faptul că el a fost o sursă de inspiraţie pentru atât de mulţi oameni”.
De altfel, apropiații bărbatului au făcut referire și la medicii implicați în acest caz, subliniind că „eforturile lor uriaşe care au dus la realizarea xenotransplantului i-au oferit familiei noastre încă şapte săptămâni alături de Rick, iar amintirile pe care le-am creat în acea perioadă vor rămâne pentru totdeauna în minţile şi inimile noastre”.
Un transplant în premieră mondială

Rick Slayman, care suferea de o boală de rinichi ce îi pune în pericol viaţa, a primit un rinichi de porc pe data de 16 martie.
„Sunt un pacient al Centrului de Transplant de 11 ani și am cea mai mare încredere în medicii și asistentele care au avut grijă de mine. Când rinichiul meu transplantat a început să eșueze în 2023, am avut din nou încredere în echipa mea de îngrijire pentru a-mi îndeplini obiectivele nu doar de a-mi îmbunătăți calitatea vieții, ci și de a o extinde. Medicii au sugerat un transplant de rinichi de porc, explicând cu atenție avantajele și dezavantajele acestei proceduri. Acest nou transplant l-am văzut nu doar ca pe o modalitate de a mă ajuta, ci și ca pe o modalitate de a oferi speranță miilor de oameni care au nevoie de un transplant pentru a supraviețui”, a povestit bărbatul, după operație.
Slayman, care avea și diabet zaharat de tip 2 și hipertensiune arterială de mulți ani, a primit anterior un transplant de rinichi de la un donator uman decedat în decembrie 2018. Rinichiul transplantat a prezentat semne de eșec aproximativ cinci ani mai târziu, iar pacientul a reluat dializa în mai 2023. De la reluarea dializei, a întâmpinat complicații recurente ale accesului vascular de dializă care au necesitat vizite la spital la fiecare două săptămâni pentru decoagulare și revizii chirurgicale. Toate aceste proceduri medicale au avut un impact semnificativ asupra calității vieții sale. De altfel, reprezintă o problemă comună în rândul pacienților dializați.
Atunci când medicii i-au expus posibilitatea de a primi un rinichi de porc modificat genetic, bărbatul a acceptat propunerea făcută de medici și a intrat curajos în sala de operație.
Intervenția a fost realizată de o echipă de chirurgi din cadrul Centrului de Transplant de la Massachusetts General Hospital.
Centrul este cunoscut în întreaga lume datorită premierelor și rezultatelor extraordinare obținute în acest domeniu. Are o istorie bogată în inovarea transplantului de organe, în palmaresul său aflându-se primul transplant de organe umane (rinichi) de succes din lume, efectuat în 1954, și primul transplant de penis din țară, realizat în 2016. „Cercetătorii și clinicienii din Mass General Brigham împing în mod constant granițele științei pentru a transforma medicina și a rezolva probleme semnificative de sănătate cu care se confruntă pacienții noștri în viața lor de zi cu zi. La aproape șapte decenii de la primul transplant de rinichi de succes, clinicienii noștri au demonstrat încă o dată angajamentul nostru de a oferi tratamente inovatoare și de a ajuta la ușurarea poverii bolii pentru pacienții noștri și pentru bolnavii din întreaga lume”, a declarat Anne Klibanski, CEO Mass General Brigham.
Rinichiul de porc transplantat a fost furnizat de eGenesis din Cambridge. Animalul a fost modificat genetic folosind tehnologia CRISPR-Cas9, cu scopul de a îmbunătății compatibilitatea sa cu rasa umană. De altfel, în ultimii cinci ani, unitatea medicală și eGenesis au efectuat ample cercetări în colaborare în acest domeniu.„Aceasta reprezintă o nouă frontieră în medicină și demonstrează potențialul ingineriei genomului de a schimba viața a milioane de pacienți care suferă de insuficiență renală”, a punctat Mike Curtis, director executiv eGenesis.
CITEȘTE ȘI: Premieră mondială în transplantul de organe. Un pacient în viață a primit un rinichi de la un porc modificat genetic
Medicii au anunțat că procedura aceasta de succes la un primitor viu este o piatră de hotar istorică în domeniul emergent al xenotransplantului – transplantul de organe sau țesuturi de la o specie la alta – ca o potențială soluție la deficitul de organe la nivel mondial.
Mai multe experimente

Noutatea acestui caz a reprezentat-o faptul că primitorul a fost unul viu. Până acum au mai fost transplantaţi rinichi de la porci modificaţi genetic, dar primitorii se aflau în moarte clinică. Experimentele respective au dovedit că organele au funcționat. De asemenea, medicii au realizat transplant de inimă de la un porc modificat genetic la un primitor viu, dar intervenția nu a fost una de succes, pacientul pierzându-și viața.
De exemplu, anul trecut, specialiștii au prelevat un rinichi de porc modificat genetic și l-au transplantat în corpul unui om aflat în moarte cerebrală. După mai bine de o lună de la intervenție, organul continua să funcționeze. Acest record a dat speranțe lumii științifice, iar operația a fost o etapă esenţială în încercarea de a găsi o soluţie pentru deficitul cronic din domeniul donării de organe.
Transplantul a fost realizat la spitalul NYU Langone din New York, la data de 14 iulie, asupra unui bărbat în vârstă de 57 de ani aflat în moarte cerebrală şi conectat la aparate de suport vital după ce corpul său a fost donat ştiinţei.
Într-un comunicat transmis de spitalul NYU Langone, se menționa că cele peste 30 de zile care au trecut de la efectuarea transplantului reprezintă „cea mai lungă perioadă în care un rinichi de porc modificat genetic funcţionează la un om”.
Doctorul Adam Griesemer, implicat în acest experiment, a explicat că medicii au transplantat şi timusul porcului, o glandă care joacă un rol important în răspunsul sistemului imunitar. Timusul ajută celulele beneficiarului să le identifice pe cele ale porcului ca fiind celule proprii, contribuind astfel la evitarea respingerii grefei. Urmează ca după două luni de la realizarea transplantului să fie analizat în amănunt rolul pe care timusul îl joacă în această procedură.
CITEȘTE ȘI: Posibilă soluție pentru criza de organe. Un rinichi de porc transplantat unui om continuă să funcționeze la o lună de la intervenție
La rândul său, Robert Montgomery, director al Institutului de Transplant din cadrul NYU Langone, a anunțat că după mai bine de o lună, „biopsiile şi testele renale nu prezintă semne de respingere. Rinichiul porcin înlocuieşte toate funcţiile importante îndeplinite de rinichiul uman”.
Mai trebuie menționat că premiera mondială a unui transplant de rinichi de porc la un om aflat în moarte cerebrală a avut loc în septembrie 2021 şi a fost efectuat o echipă de chirurgi din cadrul NYU Langone. Acum, medicii de la Massachusetts General Hospital au ajuns mult mai departe, reușit acest transplant la un primitor viu. Iar după cum decurg lucrurile, pare că intervenția este una de succes.
Un alt pacient viu a beneficiat de un transplant similar

Ulterior intervenției realizate la Spitalul General Massachusetts din Boston, repreentanții spitalului NYU Langone din Statele Unite au anunțat și ei realizarea unui transplant de rinichi de porc modificat genetic la o persoană în viaţă.
Pacienta în vârstă de 54 de ani a primit în timpul intervenției și o pompă cardiacă, având în vedere că suferea de insuficienţă cardiacă şi renală.
Până la transplantul renal, Lisa Pisano nu a putut beneficia de această pompă cardiacă din cauza dializei pe care era nevoită să o facă în mod constant. Totodată, femeia prezenta niveluri de anticorpi în organism, ceea ce însemna că ar fi trebuit să aştepte mulţi ani înainte să poată să primească un rinichi uman.
„Este incredibil ceea ce se întâmplă, având în vedere realizările științifice care au condus la capacitatea noastră de a salva viața Lisei. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără dăruirea și priceperea numeroșilor medici talentați, cercetători, asistente medicale, administratori de sănătate și echipe de îngrijire de la NYU Langone și fără munca numeroșilor pionieri care au venit înaintea noastră. Am combinat două minuni ale medicinei moderne într-un nou mod. Suntem într-o nouă etapă importantă în evoluţia noastră pentru a face în aşa fel încât organe vitale să devină disponibile pentru toţi cei care au nevoie de ele”, a punctat profesorul Robert Montgomery, medicul care a coordonat echipa de transplant.
Robert Montgomery este director al Institutului de Transplant din cadrul NYU Langone, dar conduce și secția de chirurgie.
CITEȘTE ȘI: Șanse pentru zecile de mii de persoane care așteaptă un organ. A fost realizat al doilea transplant de rinichi de porc la un pacient în viață
De pe patul de spital, Lisa Pisano a mărturisit că nu mai avea nicio speranță și că se resemnase în fața destinului. „Încercasem deja tot (…), aşa că atunci când mi s-a prezentat această oportunitate, mi-am zis că trebuie să profit de ea. Mi-am spus că, în cel mai rău caz, dacă asta nu va funcţiona pentru mine, atunci poate că va funcţiona pentru persoana următoare”, a spus pacienta.
Femeia, originară din New Jersey, le-a mulțumit medicilor şi infirmierelor de la NYU Langone pentru tot ce au făcut pentru ea.
Medicii implicați în această procedură complexă au explicat faptul că operaţia în care a fost implantată pompa cardiacă (un dispozitiv de asistenţă ventriculară) a avut loc pe 4 aprilie, iar transplantul de rinichi pe 12 aprilie.
La aproape două săptămâni, dr. Robert Montgomery a menționat că nu a fost constatat deocamdată „niciun semn de respingere”.

