Blocul Operator de la Spitalul de Pediatrie Ploiești își va relua activitatea în această săptămână, după ce a trecut printr-o serie de lucrări de reabilitare menite să îmbunătățească nivelul serviciilor sanitare puse la dispoziția pacienților.
Unitatea medicală din Prahova este beneficiara unui proiect derulat prin Planul de Redresare și Reziliență al României ( PNRR), fondurile europene fiind utilizate pentru realizarea unor investiții care vizează combaterea infecțiilor nosocomiale. În urma acestui proiect, Blocul Operator și secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) au fost dotate cu instalații de climatizare și ventilare – cu flux laminar. Conducerea Spitalului de Pediatrie Ploiești a profitat de această lucrare pentru a reabilita complet sălile de operații.
„În condițiile în care montarea sistemului de flux laminar a implicat modificarea tavanelor și implicit a pereților, a fost necesară reabilitarea acestora. Lucrările efectuate în Blocul Operator au vizat montarea de tarkett antibacterian, covor de pardoseală, corpuri noi de iluminat etc.. Astfel de intervenții sunt foarte importante deoarece asigură o igienizare completă a spațiilor medicale și contribuie la evitarea transmiterii germenilor patogeni. Știu că întreruperea activității chirurgicale a constituit un inconvenient major, dar serviciile oferite vor fi mult mai performante, iar siguranța activităților medicale – superioară. Le adresez mulțumiri colegilor din clinicile din Capitală și colegilor din Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru colaborarea impecabilă.”, ne-a declarat Anca Miu, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești.
CITEȘTE ȘI: Servicii stomatologice GRATUITE la Spitalul de Pediatrie Ploiești
Săptămâna aceasta sunt analizate probele de apă sterilă și de microaerofloră pentru ca intervențiile chirurgicale să fie reluate în maximă siguranță, iar după aceste verificări medicii vor intra în sală și vor opera din nou.
Chirurgii de la Spitalul de Pediatrie Ploiești operează pacienți cu vârste între 0 și 21 de ani
Pacienții care ajung la Spitalul de Pediatrie Ploiești sunt atât din Prahova, cât și din județele limitrofe. Zilnic, la această unitate medicală au loc între patru și zece intervenții chirurgicale. Dintre acestea, cam 40% sunt urgențe.
Echipa Secției de Chirurgie pediatrică, în care funcționează și un Compartiment de Ortopedie Pediatrică, include nouă medici:
- dr.Dragoș Motoi, medic primar – chirurgie și ortopedie pediatrică ( șeful secției);
- dr.Anca Miu, medic primar – chirurgie și ortopedie pediatrică;
- dr.Dana Barbu Techilă, medic primar – chirurgie și ortopedie pediatrică;
- dr.Gabriel Manole, medic primar – chirurgie și ortopedie pediatrică;
- dr.Aurelia Sosoi, medic specialist- chirurgie pediatrică;
- dr.Claudiu Sodolescu, medic specialist – chirurgie pediatrică;
- dr.Mihai Oprea, medic specialist – ortopedie pediatrică;
- dr.Valeriu Chițan, medic specialist – ortopedie pediatrică
- dr.Cezar Tomescu, medic specialist – ortopedie pediatrică.

Dotările de care dispune personalul acestei secții sunt de ultimă generație, orice nevoie a medicilor fiind identificată și soluționată ulterior printr-o achiziție.
În prezent, Blocul Operator include : două turnuri laparoscopice (unul dintre ele fiind donat de Asociația „La Primul Bebe”), C-arm (donat de Asociația „La primul bebe”), fluoroscop pentru intervenții ortopedice, artroscop, dermatom, truse pentru diferite tipuri de osteosinteză, platformă de electrochirurgie, bisturiu armonic, endoscop, colonoscop, cistoscop, truse noi de instrumentar chirurgical etc.. Tot aici fruncționează un aparat cu presiune negativă pentru tratarea plăgilor complicate.
„Pacienții operați la Spitalul de Pediatrie Ploiești au între 0 și 21 de ani. Se practică operații deschise și minim invazive din chirurgie, urologie și ortopedie pediatrică. Totuși, ne-am dori în viitor să dezvoltăm un compartiment de chirurgie neonatală, având în vedere sprijinul oferit de minunata echipă de anestezie. Munca și rezultatele deosebite obținute de colegii noștri reprezintă un prilej de mândrie.”, subliniază managerul spitalului.
Dr. Anca Miu menționează faptul că în cadrul unității sanitare pe care o coordonează personalul mediu este pregătit pentru a oferi servicii medicale copiilor mici. „Nu este ușor „să prinzi vena” unui sugar de o lună. Intervenția la un astfel de pacient este mult mai complicată decât cea în cazul adultului. Și urmărirea pacientului pediatric este deosebită. Multe dintre asistentele noastre sunt licențiate sau în curs de obținere a licenței. La noi în spital, personalul auxiliar este dedicat, conștiincios și pregătit pentru a lucra cu copiii. Sunt mândră să afirm că în Spitalul de Pediatrie Ploiești echipa este bine sudată și acționează coordonat.”, precizează interlocutoarea Ordinea Zilei.
Fiecare salon ATI are instalație de flux laminar
Nu doar Blocul Operator a beneficiat de o reabilitare majoră, ci și saloanele ATI care au fost dotate cu instalații de flux laminar.
De altfel, succesul intervențiilor realizate de medicii chirurgi este asigurat și cu ajutorul profesioniștilor care fac parte din Secția ATI.
Coordonarea acestei secții este asigurată de dr. Ionela Gafițeanu, medic primar anestezie și terapie intensivă, alături de care lucrează :
- dr.Alina Visean;
- dr.Natalia Buzatu,
- dr.Veronica Chiperi,
- dr.Mădălina Alexe,
- dr.Mihai Perescu.
Acești profesioniști au la dispoziție: trei aparate de anestezie noi, ventilatoare (unul donat de Asociația Salvati Copiii), incubator de transport nou-născuți, două ecografe portabile, monitoare de funcții vitale, stație centrală de monitorizare, aparat gaze sanguine etc..
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei

