Schimbările climatice au un impact major asupra României. Ce ne așteaptă în următorii ani?

Schimbările climatice au un impact major asupra României, iar în următorii ani ne vom confrunta din ce în ce mai des cu fenomene meteo extreme.

Studiile efectuate de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) şi Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) vin să confirme faptul că țara noastră va avea de înfruntat tot mai multe inundații, dar și perioade de secetă prelungită.

În următorii ani, resursele de apă din România vor avea foarte mult de suferit. Experții ANAR atrag atenția că fenomene extreme, secete şi inundaţii, vor conduce la creşterea temperaturii apelor şi variaţii semnificative în regimul precipitaţiilor.

Specialiștii subliniază că efectele imediate vor fi: creşterea frecvenţei şi amplitudinii inundaţiilor, inclusiv a inundaţiilor rapide; mărirea în intensitate şi durată a secetelor; accentuarea impactului surselor de poluare cu efecte negative directe atât asupra disponibilului apei, cât şi asupra calităţii şi biodiversităţii acvatice.

Pe termen lung, efectele extreme pot schimba distribuţia speciilor acvatice, crescând riscul de apariţie şi dezvoltare a speciilor invazive.

În actualele proiecte ale Planurilor actualizate de Management ale Bazinelor Hidrografice (2021), aflate în dezbatere publică pe site-ul www.rowater.ro, specialiştii de la Apele Române prezintă măsuri concrete de atenuare şi adaptare la schimbările climatice. Acestea sunt incluse în Planul de acţiuni de combatere a efectelor schimbărilor climatice aferent Strategiei Naţionale a României privind Schimbările Climatice 2016-2020, aflată în prezent în curs de actualizare”, precizează ANAR.

Problema schimbărilor climatice este globală şi constituie subiectul central al celei de a 26-a Conferinţe a Părţilor (COP26) la Convenţia Naţiunilor Unite, care are loc la Glasgow, în Marea Britanie, în perioada 31 octombrie-12 noiembrie.

La finalul evenimentului, se va semna un document care va include şi contribuţiile financiare de la nivel naţional pe care Părţile le vor angaja pentru combaterea acestor fenomene.

Autor: Mihai Colț
Foto: Pixabay.com/ANAR Facebook

 

Mai multe articole

Știrile zilei