Sărbătoarea Narciselor de la Negraşi

Sărbătoarea Narciselor de la Negraşi, județul Argeș, a ajuns la ediţia cu numărul 56 și își așteaptă oaspeții duminică 12 mai.

Comuna Negraşi deţine un fond floristic dintre cele mai variate şi mai bogate din ţara noastră. La Negraşi, cele mai fermecătoare bijuterii ale naturii sunt narcisele. În fiecare an, delicatele minunăţii florale îşi desăvârşesc splendoarea, oferind localnicilor şi turiştilor veniţi să le admire un adevărat spectacol”, anunță reprezentanții Consiliul Judeţean (CJ) Argeş.

Poiana narciselor de la Negraşi a fost desemnată rezervaţie floristică în anul 1966, fiind ocrotită pentru valoarea ştiinţifică deosebită a speciei şi pentru valoarea peisagistică. Rezervaţia, cea mai sudică din România, se întinde pe o suprafaţă de patru hectare, fiind străjuită de arbori înalţi.

Poiana Narciselor face parte din lista ariilor importante de protecţie şi conservare a plantelor din Europa, fiind nominalizată în cadrul programului internaţional „Important plant areas in Central and Eastern Europe”.

Comuna Negraşi se află în marginea sud-estică a judeţului Argeş, la limita cu judeţul Dâmboviţa, pe malurile râurilor Dâmbovnic şi Mozacu. Sărbătoarea Narciselor este un eveniment organizat de administraţia locală.

Autor: Victoria Preda
Foto: CJ Argeș

Mai multe articole

Știrile zilei