Spitalul Municipal Ploiești, cunoscut și sub numele de Spitalul Schuller, este dotat cu echipamente moderne de radioterapie. Ministerul Sănătății a încheiat achiziția acestor echipamente pentru noul centru de radioterapie din cadrul unității medicale din Prahova.
Proiectul cuprinde furnizarea a două acceleratoare lineare medicale, stații pentru planificare tratament, stații de conturare, stații de înregistrare și verificare a planurilor de tratament, sisteme de dozimetrie și execuția lucrărilor pentru amenajarea spațiilor în vederea instalării și funcționării echipamentelor.
Execuția lucrărilor de amenajare, livrarea echipamentelor, instalarea și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor vor fi finalizate în prima parte a anului 2024. Investiția se ridică la 17 milioane de lei și este finanțată de Banca Mondială.
Totodată, Primăria Municipiului Ploiești va asigura în cadrul acestui centru de radioterapie și un Computer Tomograf Simulator, care va fi integrat acestor echipamente medicale moderne, ce vor fi furnizate de Ministerul Sănătății.
Astfel, prin Hotărârea Consiliului Local Ploiești nr.101/10.03.2023, s-a aprobat participarea Municipiului Ploiești, prin cofinanțare de 10%, respectiv alocarea sumei de 429 mii lei (finanțarea în completare, în procent de 90%, fiind asigurată de către Ministerul Sănătății) pentru dotarea Laboratorului de Radioterapie cu un computer tomograf – plan tratament pentru planificarea și monitorizarea tratamentelor oncologice.
Procedura de achiziție a acestui computer tomograf a fost finalizată, încheindu-se contractul de furnizare aferent.
În prezent, se procedează la obținerea avizului sanitar de amplasare de la Direcția de Sănătate Publica Prahova.
Autor: Sofia Filip
Foto: Primăria Municipiului Ploiești

