PANDEMIA TĂCUTĂ. Superbacteriile rezistente la medicamente pot ucide zece milioane de oameni anual

Pandemia tăcută, așa cum este numită de experți proliferarea superbacteriilor rezistente la medicamente, s-a transformat într-o amenințare gravă la adresa omului. Organizația Națiunilor Unite (ONU)  atrage atenția că peste zece milioane de persoane riscă să-și piardă viața anual, până în 2050, din cauza dezvoltării necontrolate a acestor superbacterii. Mai mult, specialiștii avertizează că, dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru reducerea poluării provenite din sectoarele farmaceutic şi agricol, fenomenul riscă să fie scăpat total de sub orice control. 

Un raport publicat de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) evidențiază faptul că „există tot mai multe dovezi că mediul joacă un rol cheie în dezvoltarea, transmiterea şi răspândirea rezistenţei la antimicrobiene (RAM)”.

Infecțiile comune pot începe să ucidă din nou

Specialiștii explică faptul că rezistența aceasta se produce atunci când microorganisme precum bacterii, virusuri, paraziţi sau ciuperci devin rezistente la tratamentele antimicrobiene la care erau sensibile anterior. Rezistenţa la antibiotice este considerată o ameninţare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care se teme că lumea se îndreaptă către o eră în care infecţiile comune pot începe să ucidă din nou oameni.

Analizele ONU indică faptul că 1,27 milioane de decese au fost atribuite direct infecţiilor rezistente la medicamente în 2019, iar până în 2050, până la 10 milioane de astfel de decese ar putea avea loc anual.

Experții au constatat că rezistența aceasta este dată de utilizarea abuzivă a antibioticelor, dar cercetări mai amănunțite au scos în evidență faptul că există și alți factori care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen.

Astfel, specialiștii au ajuns la concluzia că rezistența la antibiotice este „strâns legată de tripla criză planetară provocată de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi a naturii, precum şi de poluare şi deşeuri”. Poluarea, legată în special de industria farmaceutică şi de agricultură, permite antimicrobienilor să pătrundă în mediu, începând cu râurile.

Este o problemă reală, deoarece râurile sunt adesea sursa apei noastre potabile. Este vorba despre o pandemie tăcută”, a punctat microbiologul Jonathan Cox, de la Universitatea Aston din Marea Britanie, care nu a participat la redactarea raportului ONU.

În fața acestui fenomen extrem de periculos pentru omenire, ONU prezintă un set de soluţii, care vizează sectoarele ce contribuie la această problemă.

Astfel, industria farmaceutică este invitată să „asigure izolarea şi tratarea adecvată a deşeurilor şi a apelor uzate”, cu o consolidare generală a cadrului de reglementare.

Experţii recomandă, de asemenea, spitalelor să instaleze sisteme specifice de tratare a apelor uzate şi să asigure eliminarea medicamentelor.

În agricultură, de exemplu, se sugerează o „reevaluare a limitelor antimicrobiene” şi „reducerea deversărilor” pentru protejarea căilor navigabile.

Panică în lumea științificăRezistența la antibiotice a unui număr din ce în ce mai mare de microorganisme provoacă panică în lumea științifică. Cercetătorii au constatat că numărul microorganismelor rezistente la antibiotice a crescut foarte mult în ultimul deceniu.Marte Hernández, membru fondator al Asociaţiei Mexicane de Boli Infecţioase, menționează că, deși nu există o statistică privind numărul bacteriilor care au devenit rezistente la antibiotice – de exemplu pneumococul -, această situaţie a devenit o problemă îngrijorătoare la nivel global.Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) se referă la mortalitatea provocată de infecţiile bacteriene care nu răspund la tratamentele disponibile şi care ar putea creşte de zece ori până în 2050.Unele bacterii ce provoacă boli ca gonoreea sau salmonela au fost deja incluse de OMS pe lista priorităţilor imediate pentru a găsi antibiotice mai puternice, în urma dezvoltării unei rezistenţe mai mari a acestor bacterii.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei