Orașul Ploiești beneficiază de un spital modular rezultat în urma unei investiții de 14,6 milioane de lei. Construcția a fost amplasată în curtea Secţiei de pneumologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti (SJUP).
Investiţia este a CJ Prahova, iar finanţarea a fost asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare.
„Prahovenii au acum un spital modular care ne va ajuta să răspundem mai bine oricăror crize sanitare. Prin investiţia în spitalul modular, am reuşit să creştem numărul de paturi de terapie intensivă ale Spitalului Judeţean de la 30 la 42. Avem un total de 32 de paturi de spital noi, circuite şi echipamente specifice pentru răspuns la criză sanitară. Continuăm investiţiile în creşterea calităţii serviciilor de sănătate oferite prahovenilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.
Specialităţile acestui spital sunt ATI, Medicină internă şi Pneumologie. SJUP va asigura, din fonduri proprii, materialele consumabile, precum şi orice alte echipamente necesare funcţionării spitalului modular. De asemenea, SJUP va asigura personalul medical necesar operării spitalului modular la capacitate maximă.
Spitalul modular are două saloane de terapie intensivă (ATI), două izolatoare şi patru saloane. Acesta este dotat cu aparatură medicală şi echipamente de ultimă generaţie, cum ar fi: ventilatoare mobile (4) şi invazive (12), injectomate (46), monitoare pentru pacienţi (20), staţii de monitorizare (4), EKG (3), Holter TA (2), defibrilatoare (2), pulsoximetre (2), paturi de triaj (20), paturi ATI (12), rafturi de depozitare din inox (3), mese de lucru din inox (2), noptiere (20), dulapuri de depozitare (5) şi vestiar (10), precum şi scaune pentru transportul pacienţilor (3).

