Sunt anunțate proteste în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din cauza nemulţumirilor acumulate de unele categorii profesionale cauzate de noua Lege privind sistemul public de pensii.
Evenimentul este programat joi, 26 septembrie, principalul organizator fiind Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România. Sindicaliștii susțin că noul act normativ a venit cu un impact negativ şi asupra altor legi, cum ar fi „Statutul Personalului Feroviar”.
La mitingul programat între orele 9:45 şi 12:00 vor fi prezente şi alte organizaţii din structura Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, precum şi organizaţii ale societăţii civile care reprezintă pensionari actuali şi viitori pensionari, afectaţi de forma actuală a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a avut impact şi asupra „Statutului Personalului Silvic”, dar şi a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
„Prevederea din Legea nr. 360/2023 care creează mari discrepanţe în calculul cuantumului pensiilor faţă de legislaţia anterioară se regăseşte la art. 84 alin. 1) care stabileşte că ‘Valoarea punctului de referinţă prevăzută la art. 83 alin. (1) reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv nivelul 25’. Stabilirea în mod nejustificat a unui nivel mediu de 25 de ani de cotizare, diferit faţă de stagiul real de cotizare pe grupe de muncă şi necuprins în niciuna din legislaţiile anterioare privind pensiile, provoacă prejudicii, discriminare şi tratament diferit privind egalitatea de şanse în rândul pensionarilor. Pensia recalculată în baza Legii nr. 360/2023 şi a Normelor de aplicare s-a făcut fără a se acorda punctele de stabilitate suplimentare ce erau datorate conform contributivităţii prin contribuţia suplimentară plătită pentru grupele de muncă şi/sau condiţiile de muncă speciale/deosebite. Cuantumul noii pensii recalculate trebuie să conţină şi puncte de stabilitate suplimentare aferente contribuţiei suplimentare plătită cât actualii pensionari au fost salariaţi în condiţii de muncă deosebite sau speciale”, spun reprezentanții sindicalistilor.
Practic, noua Lege a pensiilor desfiinţează grupele de muncă privind condiţiile de muncă deosebite şi speciale deoarece pensionarii care au lucrat în grupe de muncă şi/sau în condiţii speciale de muncă nu beneficiază de puncte de stabilitate deşi au contribuit suplimentar şi, astfel, discriminatoriu sunt oferite puncte de stabilitate doar celor care au lucrat în condiţii normale de muncă şi care nu au plătit contribuţie suplimentară
Participanţii de la acţiunea de protest din faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, din data de 26 septembrie 2024, sunt salariaţi şi pensionari din diverse organizaţii profesionale: FSTFR, Federaţia Mecanicilor de Locomotivă din România, precum şi salariaţi ai Uniunii Sindicatelor Spitalelor CFR; pensionari şi salariaţi de la Metrorex, Federaţia Naţională a Muncii cu structurile ei, Uniunea Naţională a Muncii Valea Jiului, Uniunea Naţională a Muncii Oltenia, Sindicatul Rezistenţa Muncitorească, Sindicatul Solidaritatea 2013, Sindicatul MEDSERV, Liga Muncitorilor din România, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate – structuri care reprezintă mineri, energeticieni activi şi pensionari din judeţele Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Vâlcea, dar şi cadre militare în rezervă din SCMD; salariaţi viitori pensionari şi pensionari de la Asociaţia Pensionarilor Siderurgistul 2006 Galaţi, de la Galaţi şi Brăila, silvicultori de la Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

