Lacul Albastru îşi schimbă culoarea în funcţie de anotimp

Lacul Albastru din Munţii Gutâi, situat în vecinătatea domeniului turistic Mogoşa, este unicat în Europa datorită felului în care s-a format şi a proprietăţii de a-şi schimba culoarea în funcţie de anotimp.

Visit Maramureş, entitate a Consiliului Judeţean Maramureş, transmite că turiştii români sau străini pot alege ca reper de plecare centrul oraşului Baia Sprie (fost oraş minier – n.r.), urcarea, prin faţa bisericii catolice, pe strada care conduce în direcţia nordică până la liziera pădurii, iar de aici poteca urcă în serpentină până la Lacul Albastru.

Primăria oraşului Baia Sprie a anunţat recent că intenţionează să deschidă un mic muzeu al mineritului, pentru a atrage turişti, oraşul având o tradiţie îndelungată în acest domeniu până la închiderea minelor în anul 2008.

Lacul se află într-o pădure tânără de gorun pe versantul sudic al Dealului Minei (Munţii Gutâi – n.r.) la altitudinea de 530 de metri şi are o suprafaţă de 0,5 hectare. Lacul are o culoare aparte. Această culoare este dată de conţinutul apei, bogată în sulfat de fier şi melanterit, substanţe provenite de la vechea mină din apropierea lacului. Adâncimea apei e de maxim patru metri, dar legendele spun că ar există galerii subterane atât de adânci încât ar comunica direct cu Marea Neagră”, arată Visit Maramureş.

Autor: Filip Denis
Foto: Visit Maramureș

 

Mai multe articole

Știrile zilei