Nancy Faeser, ministrul german de externe, a declarat că Germania îşi va menţine controalele temporare la graniţe „până când protecţia frontierelor externe îşi va face cu adevărat efectul”.
Afirmaţia a fost făcută cu ocazia unei reuniuni a miniştrilor afacerilor de interne din ţările Uniunii Europene, eveniment care a avut loc la Varşovia și care a analizat politica în domeniul migraţiei.
Parlamentul german a sprijinit planurile de înăsprire a reglementărilor în acest domeniu, inclusiv respingerea tuturor solicitanţilor de azil la frontierele Germaniei.
„Vom menţine controalele la frontieră până când protecţia frontierelor noastre externe îşi va face cu adevărat efectul”, a declarat Faeser, care a extins controalele la graniţele Germaniei anul trecut.
Oficialul a insistat că totuși „spaţiul Schengen va avea din nou frontiere deschise la un moment dat”, subliniind nevoia de lucrători transfrontalieri.
Ministrul le-a promis omologilor săi din UE că Germania va continua să acţioneze în conformitate cu legislaţia UE şi cu Legea fundamentală, Constituţia Germaniei.

