19 mai 2024
16.7 C
București

Germania are mare nevoie de forță de muncă din străinătate

Germania are mare nevoie de forță de muncă din străinătate. Fără contribuția muncitorilor migranți, economia acestei țări este pusă în pericol. De altfel, marile puteri ale lumii duc adevărate lupte pentru atragerea muncitorilor calificați din țările mai puțin dezvoltate.

Daniel Terzenbach, membru al Board-ului Agenţiei Federale de Muncă, susține că, pentru a acoperi deficitul de pe piaţa muncii şi pentru a menţine stabilitatea sistemului său de protecţie socială, Germania are nevoie de mai mulţi angajaţi migranţi calificaţi.

Dacă în iunie 2011 străinii reprezentau aproximativ 20% din noii angajaţi din Germania, în iunie 2019 ei reprezentau 60%. De asemenea, a crescut semnificativ procentul angajaţilor din afara UE.

Bătălia pentru lucrătorii calificați

Pe piața muncii globale există o concurență crescută între statele puternice pentru atragerea angajaților calificați.

Observăm că ţări ca Japonia, Coreea de Sud, sau statele anglo-saxone care sunt în mod tradiţional destinaţii pentru angajaţii calificaţi, investesc puternic în recrutarea persoanelor calificate de peste hotare”, a subliniat Daniel Terzenbach.

Declarația sa reprezintă de fapt un îndemn către stat să investească mai mult pentru a putea deveni și mai competitive pe piața muncii.

Şi cancelarul Angela Merkel a avertizat luna trecută asupra riscului delocalizării unor companii către alte ţări dacă Germania nu va reuşi să atragă lucrători calificaţi atât din statele Uniunii Europene, cât şi din ţări din afara blocului comunitar.

Merkel a punctat că, dacă în urmă cu 15 ani problema Germania era şomajul ridicat, circa cinci milioane de germani neavând atunci loc de muncă, acum problema este insuficienţa forţei de muncă specializate. Prin urmare, dacă Germania nu face eforturi pentru a găsi soluţii în faţa deficitului forţei de muncă, atunci „companiile vor fi tentate să emigreze, şi desigur este ceva ce nu ne dorim”, a insistat ea.

Noi strategii pe piața muncii

Politica Guvernului Merkel este aceea de a promova noi strategii legate de piața muncii.  În primul rând, se caută valorificarea deplină a potenţialului forţei de muncă interne, prin stimularea unui acces adecvat la formare profesională.

De asemenea, sunt avute în vedere modalităţi de ameliorare a condiţiilor de muncă pentru a atrage şi alţi lucrători din statele UE, pe lângă cei aproximativ 2,5 milioane de cetăţeni comunitari care sunt angajaţi în prezent în Germania.

În cadrul acestui demers al atragerii forţei de muncă guvernul de la Berlin se va întâlni cu asociaţii profesionale pentru a discuta în principal despre modalităţile de implementare rapidă a legii privind imigraţia lucrătorilor calificaţi (Skilled Workers Immigration Act), aflată încă în stadiul de proiect legislativ.

Obiectivul acestei legi, care ar urma să intre în vigoare pe 1 martie 2020, este să faciliteze venirea şi stabilirea în Germania a lucrătorilor calificaţi din statele care nu fac parte din UE şi prin urmare nu beneficiază de libertatea de circulaţie a forţei de muncă.

Printre măsurile prevăzute de această lege se numără examinarea accelerată a solicitărilor de acordare a vizei de lucru, precum şi facilitarea acţiunilor de recrutare a forţei de muncă întreprinse de companiile germane. O altă măsură prevede subvenţionarea cursurilor de limba germană chiar în ţările de origine ale potenţialilor viitori imigranţi în Germania.

De asemenea, Oficiul Federal al Forţei de Muncă va avea sarcina să joace un rol mai activ şi să coopereze cu state terţe pentru a căuta lucrători, sprijinind astfel eforturile întreprinderilor mici şi mijlocii germane de a găsi angajaţii de care au nevoie.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Pixabay.com

Mai multe articole

Știrile zilei