Cu mai bine de 30.000 de ani în urmă, vânătorii-culegători aparținând culturii gravettiene s-au împodobit cu o varietate atât de mare de ornamente, încât oamenii de știință le-au clasificat, pe baza locației și a stilurilor lor distinctive, în nouă grupuri culturale unice în întreaga lume.
Această clasificare este concluzia unui studiu descris de către experți drept „istoric” și o „contribuție uriașă în literatura de specialitate”, anunță revista franceză GEO.
Deoarece au produs obiecte de artă și unelte de piatră similare, s-a crezut mult timp că vânătorii-culegătorii aparținând culturii preistorice gravettiane erau un grup destul de omogen. Cu toate acestea, s-ar părea că populațiile europene, care au ocupat o regiune care se întindea din Iberia până în Rusia modernă în urmă cu aproximativ 34.000 până la 24.000 de ani, au prezentat mai multe particularități culturale decât se bănuia… așa cum demonstrează bijuteriile lor vechi de milenii.
Studiul fără precedent al miilor de ornamente realizate manual – pandantive de marmură, brățări de fildeș, mărgele din dinți de vulpe – și găsite în 112 situri răspândite în toată Europa, a făcut posibilă distingerea de grupuri aparte printre gravettieni. Publicate în Nature Human Behavior pe 29 ianuarie 2024, rezultatele sugerează că, înainte de apogeul ultimei epoci glaciare, cel puțin nouă culturi au evoluat împreună pe Bătrânul Continent.
Varietăți culturale au relevate prin analiza ornamentelor
Gravettienii nu au fost primii oameni care au produs obiecte de artă. Dovezi despre bijuterii realizate de Homo sapiens, vechi de aproximativ 150.000 de ani, au fost identificate în Maroc și Israel. În urmă cu aproximativ 45.000 de ani, intrarea speciei în Eurasia a fost evidențiată de proliferarea arheologică a ornamentelor realizate din scoici, oase și pietre.
Oamenii moderni ai culturii gravettiane, considerați a doua mare cultură europeană de la această sosire faimoasă, sunt cunoscuți mai ales pentru reprezentările lui Venus și picturile lor rupestre. Dar cu siguranță și-au perfecționat meșteșugul, folosind fildeș, dinți (de urși, cai, iepuri), coarne de cerb, pietre prețioase, chihlimbar…
Mii de ornamente realizate din aceste materiale au fost descoperite în siturile gravettiene. Acestea au fost examinate în speranța de a observa zone potențiale de distribuție, marcate de stiluri distinctive.
În studiu, s-au identificat un număr de 134 de stiluri distincte, care constituie indicatori culturali semnificativi pentru civilizația de acum 30.000 de ani.
Dezvoltându-și baza de date, îmbogățită de studiile anterioare, autorii noului studiu au început să descopere diferențe în procedeele de fabricare a bijuteriilor. În special, între vest și est: în timp ce vulpile (Vulpes vulpes) și căprioarele roșii (Cervus elaphus) erau abundente pe tot continentul în acea perioadă, doar grupurile din est au încorporat canini de vulpe în accesoriile lor; dinţii de căprioară erau preferaţi în vest.
Oamenii care trăiau de-a lungul râului Don din Rusia venerau piatra, iar cei din nord-vestul Europei purtau scoici în formă de tuburi de moluște (Dentalium). Dar și „perlele” ar fi fost schimbate. Într-un loc de înmormântare gravettian din Italia, rămășițele unui adolescent au fost împodobite cu materiale din locuri aflate la sute de kilometri distanță.
Schimburi, suprapuneri și identități prin bijuterii
Culturile gravettiene au făcut comerț între ele în acest fel? S-au intersectat? Grupurile erau prietenoase sau ostile unul față de celălalt?
Este dificil astăzi să speculăm cu privire la modul în care gravettienii s-au văzut pe ei înșiși și pe „oponenții” lor.
Simulările informaționale sugerează totuși că grupurile învecinate și-ar fi putut schimba ocazional „stilurile” sau chiar teritoriile. În cele din urmă, potrivit cercetătorilor, principalul factor care ar fi influențat modul în care gravettienii s-au împodobit, în viața de zi cu zi sau în sculpturile lor, nu a fost legat de geografie.
Mai degrabă, practicile ornamentale păreau să reflecte „limitele definite cultural” și astfel întruchipează un sentiment de apartenență la un anumit grup.
Cu alte cuvinte, după cum a explicat Jack Baker, doctorand în preistorie la Universitatea din Bordeaux și principalul autor al studiului, era vorba de a spune: „Mă îmbrac așa și indiferent dacă compatrioții mei se mută sau nu, migrează în alt loc, mențin stilul.”
O căsătorie complexă între genetică și arheologie
În plus, existența majorității grupurilor culturale identificate prin margele a fost confirmată de datele genetice existente – cu excepția a trei dintre ele situate în Europa de Est și Iberia, pentru care încă lipsesc analizele ADN-ului antic.
Cu toate acestea, înrudirea genetică puternică nu garantează adoptarea unor bijuterii similare. Anumite grupuri antice din Italia și-au îngropat morții cu cochilii de cauri (Cypraeidae), în timp ce altele din aceeași ascendență au plasat vertebre de pește și mărgele de fildeș în mormintele lor.
În schimb, gravettienii localizați în sudul Franței și în Belgia modernă nu au împărtășit „aceleași gene”, ci au adoptat o cultură comună.
Aceste descoperiri subliniază importanța crucială a abordărilor interdisciplinare, îmbinând progresele făcute în genetică, un domeniu foarte promițător, cu investigațiile arheologice pentru a obține o viziune mai completă asupra societăților antice.
„Genetica este un instrument foarte puternic, dar genetica nu echivalează cu adevărat cu cultura. Deci, deși știm despre aceste grupuri genetice, nu reflectă neapărat cultura lor, ceea ce cred că este un mesaj cu adevărat important”., a declarat Jack Baker, intervievat de LiveScience.
După ce au prosperat timp de aproape zece milenii, culturile gGravettiene – mai degrabă decât o singură cultură gravettiană, – au dispărut în cele din urmă odată cu apariția ultimei ere glaciare, caracterizată de condiții climatice extreme. Diferite culturi i-au înlocuit treptat, precum solutreenii din Europa de Vest sau epigravettienii din Italia, dând spațiu unui mozaic în creștere de populații diverse de pe continent.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Solange Rigaud
