Contractul de proiectare şi execuţie al noului Institut al Inimii de la Târgu Mureș a fost semnat, iar proiectul urmează să fie finanțat cu suma de 249.750.000 lei. Banii vin din Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar valoarea totală atribuită proiectului a fost diminuată cu 44.788.331 lei față de suma inițială contractată.
Înțelegerea parafată între Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş şi Asocierea Con-A Operations – Medicare Engineering prevede că proiectul „Construire centru chirurgical cardiovascular la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş – unitate nouă” are o durată de execuţie de 24 de luni şi 12 zile de la ordinul de începere a lucrărilor.
Trebuie menționat că proiectul acesta s-a clasat pe primul loc în cadrul acestei componente finanţate prin PNRR.
„Aceasta reprezintă o investiţie de interes naţional, de interes local şi de interes academic. Vreau să spun că este prima clădire proprie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant. Este dezideratul nu numai al tuturor factorilor politici, ci este proiectul de suflet al întregii suflări medicale din Institutul de Urgenţă şi al întregii suflări medicale din centrul universitar Târgu Mureş. Ieri, am avut un bilanţ al activităţii Institutului pe anul 2023 şi s-a făcut o comparaţie cu activitatea mai multor unităţi sanitare din România unde, în ciuda faptului că suntem în nişte spaţii restrânse, cu multe greutăţi în desfăşurarea normală a unei activităţi în acest secol, suntem Institutul cel mai bine cotat între institutele de boli cardiovasculare şi între toate spitalele din România”, a declarat managerul IUBCvT Târgu Mureş, Mariana Ciorba, care a mai amintit faptul că drumul până la semnarea contractului a fost anevoios, întrucât licitaţia a fost contestată, ajungându-se şi în instanţă.
Reprezentanții IUBCvT Târgu Mureş au subliniat faptul că investiția aceasta majoră este menită să îmbunătăţească semnificativ capacitatea şi calitatea serviciilor medicale oferite pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare şi care necesită transplant de inimă.
„Acest proiect vine ca o încununare a unei activităţi de peste 50 de ani în acest domeniu. În Târgu Mureş suntem la a treia generaţie de chirurgi cardiovasculari. Vă reamintesc că, până în 1990, în România se opera pe cord doar în Bucureşti şi în Târgu Mureş şi acest lucru vine ca o încununare firească a unei activităţi de excelenţă care culminează în zilele actuale cu activitatea Institutului nostru, într-un domeniu de excelenţă, (…) fiind singurul institut în care se operează nou-născuţi, adulţi, inclusiv transplant cardiac, alături de toate celelalte proceduri de cardiologie intervenţională, atât diagnostice, cât şi terapeutice. Practic, acoperim întreaga gamă de activităţi în domeniul bolilor cardiovasculare, atât în ceea ce priveşte diagnosticul, cât şi tratamentul”, a punctat prof.univ. dr. Horațiu Suciu.
Medicul a amintit faptul că, în acest moment, IUBCvT Târgu Mureş îşi desfăşoară activitatea împreună cu celelalte clinici ale Spitalului Judeţean de Urgenţă într-o clădire care are peste 50 de ani.
„S-au parcurs toate etapele, a fost o supraveghere permanentă de către Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice, întreaga procedură a fost examinată, supusă atenţiei acestei autorităţi şi iată, după un an şi jumătate, suntem la capătul unui drum lung”, a subliniat Horațiu Suciu.
La rândul său, reprezentantul Asocierii Con-A Operations – Medicare Engineering, Narcis Cristea, a arătat că noul Institut al Inimii din Târgu Mureş este un proiect foarte important din mai multe perspective şi că acesta este un semnal că se construieşte în România.
„Practic echipa de aici, de la Târgu Mureş, a reuşit să aducă acest proiect la momentul semnării contractului. (…) Spuneaţi mai înainte de un alt spital, din Bistriţa, şi acolo suntem într-un parteneriat. Acel spital este ridicat, este într-o fază avansată. Şi la acel spital noi am utilizat şi am folosit nişte metode sau o tehnologie mai aparte de a construi. În România construim pentru secolul 21 şi suntem la zi cu tehnologia şi cu noile soluţii care se pot aplica în construcţii. Noi chiar dorim să terminăm mai repede construcţia faţă de ceea ce este reglementat în contract, aplicând aceste soluţii”, a detaliat Narcis Cristea.
Totodată, Mugur Stancu, managerul Medicare Engineering, parte a asocierii, a menționat că din cauza contestării licitaţiei termenul pentru proiectarea şi execuţia noului Institut al Inimii din Târgu Mureş este foarte strâns, fiind finanţat prin PNRR. În ciuda acestui fapt, a precizat dr. Stancu, asocierea poate finaliza lucrarea, aşa cum a reuşit şi în alte investiţii, la Mioveni sau Constanţa.
„E vorba de bloc operator ATI, zona de cardiologie intervenţională în acest caz, zona de imagistică, zona de laborator. Şi eu felicit echipa de la Târgu Mureş, este incredibil ce s-a reuşit aici (…) am 25 de ani de experienţă în partea asta de construcţii, proiectare şi dotare spitale. Am mai lucrat şi la alte proiecte. În general, ne-am înscris în timp în termene uneori imposibile (…). Împărtăşesc poziţia domnului Cristea că putem să-l facem în timp, deşi timpul este foarte scurt. Aşa a fost gândit PNRR-ul. PNRR are nişte termene care, deocamdată, n-au fost modificate, la jumătatea anului 2026. Nu ştiu ce se va întâmpla după, dar pentru o unitate de elită cum este Institutul Inimii din Târgu Mureş, o eventuală conversie a granturilor în împrumuturi, despre care se discută mult la Bruxelles după jumătatea anului 2026, nu ar fi o situaţie deloc favorabilă, pentru că este o instituţie în subordinea Ministerului Sănătăţii care nu are altă sursă de finanţare deocamdată. Deci noi trebuie practic în acest moment, în 2 ani, să facem proiectare şi execuţie pentru toată această lucrare, ceea ce pot să vă garantez. Din punctul meu de vedere, sunt onorat de faptul că voi lucra, ca medic şi ca specialist în construcţia de spitale, la acest proiect, pentru că la acest nivel de complexitate este prima clădire care se lucrează în România în ultimii 30 de ani, deci la acest nivel, pentru că Institutul de Cardiologie (…) zona de chirurgie cardiovasculară şi cardiologie, plus zona de neurochirurgie sunt zonele care înseamnă cea mai nouă tehnologie, iar în următorii ani saltul tehnologic care este condus de digitalizare şi robotizare, plus utilizarea pe scară largă a procedurilor de imagistică şi a procedurilor noi, revoluţionare din punct de vedere al tehnicii chirurgicale, în special, sunt cele care vor duce la clădiri complexe şi la o schimbare care nu cred că a mai fost văzută în zona medicală în ultimii 50 de ani”, a explicat Mugur Stancu.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: IUBCvT Târgu Mureş

