Claudia Ristea, Daniel Ţavoc şi Leonard Manta s-au clasat pe poziția a doua în proba de trio din cadrul Cupei Mondiale de gimnastică aerobică de la Yokohama (Japonia).
România a cucerit argintul, după ce gimnaștii di țara noastră au fost notaţi cu 19,388 puncte. Ei au fost devansaţi de Bulgaria (20,033). Podiumul a fost completat de Franţa (19,167).
La rândul său, Daria Mihaiu s-a clasat pe locul cinci la individual feminin, cu 19,450 puncte, într-o proba câştigată de japoneza Riri Kitazume, cu 20,750 puncte.
La grup (Larisa Şuiu, Leonard Manta, Vlăduţ Popa, Darius Branda şi Daniel Ţavoc), România s-a clasat pe locul cinci, cu 18,283 puncte. Proba a fost câştigată de Vietnam, cu 19,866.
De asemenea, Leonard Manta a ocupat locul şapte, în proba individuală masculină, cu 19,200 puncte, victoria revenit japonezului Mizuki Saito, cu 20,700 puncte.

