Catedrala „Sfântul Iosif” din Capitală va găzdui vineri şi sâmbătă două concerte de Crăciun:
- vineri, de la ora 20.00 – „Concertul extraordinar de Crăciun”, organizat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice şi Patrimoniu.
Programul serii include lucrări sacre din creaţia marilor compozitori, dar şi colinde aparţinând repertoriului tradiţional românesc.
În concert vor fi Orchestra şi Corala Anima şi artiştii invitaţi ai serii: Ionel Lazăr – trompeta, Elina Dincă-Velica – soprană, Alina Dragnea – mezzosoprană, Claudia Caia – mezzosoprană, Andrei Mihalcea – tenor, Cristian Ruja – bariton. Actorul Vlad Rădescu va recita pasaje biblice despre Naşterea Domnului.
Orchestra ANIMA a Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, sub bagheta dirijorului principal Cătălin Toropoc, este constituită din artişti profesionişti consacraţi şi din tineri instrumentişti.
Evenimentul, susţinut de Secretariatul de Stat pentru Culte şi Arhiepiscopia Romano-Catolice Bucureşti, este realizat cu binecuvântarea Arhiepiscopului Mitropolit de Bucureşti IPS Aurel Percă.
- sâmbătă, începând cu ora 14.00 – Concertul de colinde „Christus natus est”, al tinerilor din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, unul dintre cele mai aşteptate evenimente din prima parte a anului pastoral în curs.
Ajuns la ediţia cu numărul 27, concertul va fi susţinut de zece grupuri ale parohiilor: „Catedrala Sfântul Iosif”, „Sfântul Anton de Padova”, „Sfânta Cruce”, „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, „Sfântă Fecioară Maria, Regină” (Cioplea), „Sfântă Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu” (Popeşti-Leordeni), „Sfânta Elena”, „Sfântă Maria a Harurilor” (Bărăţia), „Preasfântul Mântuitor” (Biserica Italiană), „Adormirea Maicii Domnului”.
Potrivit organizatorilor, Centrul Diecezan pentru Pastoraţia Tineretului, evenimentul are menirea de a ajuta o familie cu şapte copii (cu vârstele cuprinse între 6 luni şi 18 ani) din localitatea Lapoş, judeţul Prahova. „Sprijinul poate consta în haine, alimente neperisabile, încălţăminte, produse de igienă (corporală sau casnică), jucării, pături, perne etc. Toţi cei care doresc să ofere din aceste categorii de produse le pot aduce la eveniment şi lăsa în locurile special amenajate, la intrarea în Catedrală“.
Ambele concerte, la care intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

