Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Titu are șase cabinete medicale în care vor lucra medici de la SJU Târgoviște

S-a redeschis Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Titu, care va funcționa ca secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Centrul va deservi câteva zeci de mii de persoane din Titu şi localităţile învecinate și este amplasat în două corpuri, la parter şi etaj. În cadrul acestei unități sunt oferite următoarele servicii medicale:

  • spitalizare de zi în medicină internă;
  • cabinet oncologie medicală;
  • consultaţii şi servicii medicale ambulatorii în specialităţile ortopedie şi traumatologie, chirurgie generală, medicină internă.

Centrul multifuncţional va funcţiona în structura Spitalului judeţean, ca secţie exterioară, şi are în structura medicală şase cabinete, care vor fi deservite de medici relocaţi din Spitalul judeţean conform unui orar stabilit. Vom avea punct de recoltare probe biologice, unde se vor putea adresa locuitorii din Titu şi împrejurimi, cu bilet de trimitere de la medicul de familie, iar probele recoltate vor fi lucrate în aparatele instalate aici sau, dacă vor fi analize mai complicate, vor putea fi făcute la Spitalul judeţean. Medicii de familie pot îndruma pacienţii aici pentru investigaţii şi consultaţii de specialitate. Totul se află în relaţie contractuală cu Casa de Sănătate Dâmboviţa, deci serviciile vor fi gratuite pentru cei asiguraţi”, a precizat Silviana Marin directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

În 2011 acest centru s-a închis ca urmare a unei decizii guvernamentale prin care erau închise mai multe unităţi spitaliceşti de mici dimensiuni din ţară. În 2013 centrul de la Titu s-a redeschis, a funcţionat ca unitate de primiri urgenţe, secţie externă a spitalului judeţean, iar în 2020 a fost închis din nou.

Autor: Sofia Filip
Foto: Primăria Titu

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei