După Singapore, și Statele Unite au dat undă verde pentru comercializarea cărnii produse în laborator. Firmele implicate în acest business se declară entuziasmate, vorbind despre o nouă eră. Nu se spune, însă, nimic despre efectele asupra sănătății populației. Situația este destul de gravă în SUA, acolo unde bolile cauzate de alimentație sunt la un nivel foarte ridicat.
Departamentul american pentru Agricultură (USDA) a acordat autorizațiile finale în acest sens pentru două companii din SUA. Este vorba despre Upside Foods şi Good Meat, care vor putea să-şi vândă carnea cultivată din celule în laborator pe piaţa americană pentru prima oară.
Sunt primele companii care au reuşit să treacă cu succes de un proces de aprobare în mai mulţi paşi pentru carnea cultivată, ce implică certificări atât din partea USDA cât şi din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA).
După această aprobare SUA devin cea de-a doua ţară din lume, după Singapore, care permite vânzarea cu amănuntul a acestui produs ce este derivat din celule prelevate de la animale şi apoi „crescute” în cuve din oţel.
„Este un vis devenit realitate. Marchează începutul unei noi ere”, a susținut Uma Valeti, CEO al companiei Upside Foods.
Rămâne de văzut dacă discutăm despre un vis devenit realitate sau despre un coșmar pentru sănătatea publică. Statele Unite se confruntă cu mari probleme medicale în rândul populației, iar cele mai multe dintre aceste afecțiuni au la bază alimentația ultra-procesată, iar apariția cărnii artificiale ar putea produce noi boli în rândul consumatorilor sau le-ar putea agrava pe cele existente deja.

