Baarack este o oaie pe care un australian a găsit-o rătăcind prin sălbăticie. Prima dată când a văzut animalul nu și-a putut da seama ce s-a întâmplat exact cu el. Omul a chemat imediat o echipă de salvatori și astfel oaia a fost preluată de sanctuarul pentru animale Edgar’s Mission Farm Sanctuary, aflat în apropiere de Lancefield, o localitate din statul Victoria, situată la aproximativ 60 de kilometri nord de Melbourne.
Salvatorii au botezat oaia Baarack și au inclus-o imediat într-un proces atent de îngrijire. Primul pas a fost acela de a o scăpa de blana uriașă care o transformase într-un ghem murdar de lână.
Atunci când au tuns prima dată oaia, salvatorii au strâns nu mai puțin de 35,4 kilograme de lână.
„Se pare că Baarack a fost cândva o oaie deţinută de un proprietar. A avut în trecut marcaje la urechi, dar se pare că acestea au fost distruse de lâna deasă şi aspră care i-a crescut în jurul feţei. Oile trebuie să fie tunse cel puţin o dată pe an, altfel lâna lor continuă să crească tot mai mult, aşa cum s-a întâmplat în acest caz. Deşi copitele ei se aflau într-o stare foarte bună, întrucât a alergat pe stâncile şi pietrele din pădure, animalul avea o stare generală mai puţin bună. Era subponderal şi, din cauza lânii din jurul feţei, abia putea să vadă ”, a explicat Kyle Behrend, un reprezentant al sanctuarului.
Reprezentanții Edgar’s Mission Farm Sanctuary spun că efectiv Baarack a avut mare noroc deoarece a fost găsită pentru că altfel nu mai avea mari șanse de supraviețuire.
Eliberată de povara celor 35,4 kilograme de lână stânse în mai mulți ani trăiți în săbăticie, oaia nu se va mai chinui acum pentru hrană și adăpost, nu se va mai teme de prădători, ci va duce o viață liniștită alături de celelalte animale de la fermă.
Astăzi, Baarack împarte adăpostul cu Chloe și Molly, alte două oi salvate și ele din situații foarte grele.
Și pentru că s-a dovedit că muzica ajută atât oamenii cât și animalele, cele trei oițe au parte periodic de terapie prin muzică.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto/video: Edgar’s Mission Farm Sanctuary

