Autorităţile sunt în alertă. Ce se întâmplă cu Dunărea?

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a declarat că Dunărea va atinge vârful de debit, probabil, către sfârşitul acestei luni. Autorităţile sunt în alertă şi monitorizează situaţia, ca urmare a avertizărilor hidrologilor privind riscurile de viituri pe sectorul românesc.

Prognoza Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) arată că debitul Dunării, la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va creşte semnificativ în perioada următoare, până la 8.000 mc/secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie.

Conform hidrologilor, media multianuală a lunii septembrie este stabilită la 3.800 mc/secundă.

Până pe 24 septembrie, la ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în creştere şi vor ajunge la valoarea de 8.000 mc/s.

De asemenea, pe râuri, în intervalul 18 septembrie, ora 7:00 – 24 septembrie, ora 7:00, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din estul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare în prima parte a intervalului, iar pe râurile din sudul şi sud-estul ţării, debitele vor fi relativ staţionare.

Reprezentanţii Hidroelectrica au arătat că amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier de pe fluviul Dunărea este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii create ca urmare a precipitaţiilor căzute în bazinul hidrografic al fluviului, precizând că debitele actuale nu impun intrarea în regim de ape mari

Fără îndoială că suntem în alertă. Colegii mei sunt convocaţi aproape zilnic pe acest subiect. Vârful de debit îl vom înregistra cel mai probabil la sfârşitul acestei luni, fie pe data de 28, fie pe data de 29 septembrie, în funcţie de precipitaţiile pe care le avem, şi în Serbia, în funcţie de ceea ce se mai întâmplă în bazinul superior al al Dunării”, a precizat ministrul.

Acesta a amintit anul 2006, atunci când la intrarea în ţară, la Baziaş, s-a înregistrat un debit record de 15.800 metri cubi/secundă.

Experienţa anului 2006, atunci când la intrarea în ţară, la Baziaş, am avut un debit record de 15.800 metri cubi/secundă ne spune că ar trebui să gestionăm fără probleme un debit de 9.500-9.800 metri cubi/secundă pe care îl aşteptăm pe cifrele de astăzi. Asta nu înseamnă că suntem mai puţin alertaţi şi că suntem mai puţin pregătiţi. Dimpotrivă, ar trebui să însemne că toate instituţiile statului român îşi fac datoria”, a afirmat Fechet.

Situaţia este monitorizată în timp real, împreună cu specialiştii de la Apele Române, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodăria Apelor.

Pe de altă parte, ministrul Mediului consideră că „un Cod galben nu înseamnă neapărat o stare de pericol”.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei