Aurul a depășit pragul istoric de 4.000 de dolari uncia. Analiștii apreciază că majorarea aceasta este cauzată de slăbirea dolarului american, de tensiunile geopolitice, șe incertitudinile economice și de inflație. De la începutul anului, metalul galben a înregistrat o creștere de 50%.
În schimb, dolarul american își continuă declinul, depreciindu-se cu aproximativ 10%, în contextul politicilor economice imprevizibile ale administraţiei Trump şi al presiunilor exercitate asupra Rezervei Federale.
Pentru a se proteja, băncile centrale investesc masiv în aur/ Și investitorii individuali merg pe o politică similar.
Analiștii consideră că noua creştere a preţului aurului a fost stimulată de decizia Fed de a reduce dobânda de politică monetară în septembrie, prima tăiere din acest an, ceea ce a diminuat atractivitatea titlurilor de stat pe termen scurt. În plus, piața anticipează alte două reduceri ale ratei fondurilor federale, aflate acum între 4,00% şi 4,25%, până la finalul anului. Următoarea şedinţă a băncii centrale americane este programată pentru 29 octombrie.