Sistemul e-Factura devine obligatoriu, începând cu 1 iulie, iar firmele care nu se conformează noilor reguli riscă amenzi importante. „Pentru microîntreprinderi avem sancțiune contravențională între 1.000 – 2.500 de lei, la întreprinderile mijlocii amendă între 2.500 – 5.000 de lei, la firmele mari amenda contravențională e 5.000 – 10.000 de lei”, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Mediul economic mai are la dispoziție doar câteva luni pentru a pune la punct toate mecanismele necesare funcționării în e-Factura. În acest moment, funcționează în paralel două modalități de transmitere a facturilor, respectiv sistemul de raportare a facturilor în modulul ANAF de factură electronică şi opţiunea clasică de emitere a facturii şi apoi raportare a ei.
„Raportarea se face în termen de cinci zile de la emiterea facturii. Dacă se întrerupe sistemul după ce se reia partea de factură electronică, termenul rămâne acelaşi, de cinci zile în vederea raportării”, a atras atenția ministrul Finanțelor.
Oficialul guvernamental a mai spus că „până la data de 1 iulie avem regimul acesta opţional pe care vi l-am amintit, neraportarea în sistemul nostru electronic, în modulul e-Factura constituie contravenţie. Pentru microîntreprinderi avem faptă contravenţională sancţionată între 1.000 de lei până la 2.500 de lei, la întreprinderile mijlocii, amenda este între 2.500 – 5.000 de lei şi întreprinderile mari 5.000 de lei până la 10.000 de lei”.
Ținta de încasări lunare este de 40 de miliarde de lei
De asemenea, ministrul Finanțelor a menționat că, până acum, au fost preluate în sistem peste 2,7 milioane de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei. În ritmul acesta, se poate ajunge la înregistrarea unui milion de facturi pe zi.
Anul trecut s-a încheiat cu 87.000 de inspecţii fiscale şi antifraudă efectuate, cu o valoare totală a constatărilor suplimentare de 11 miliarde de lei. „Din punct de vedere al numărului de inspecţii fiscale derulate anul trecut, au fost 20.813, cu o valoare a veniturilor constatată suplimentar de 2,6 miliarde lei. Numai în luna decembrie au fost desfăşurate 1.789 de inspecţii fiscale. Valoarea constatărilor suplimentare a fost de aproximativ 500 de milioane de lei. Cea mai importantă constatare de pe luna decembrie este în industria prelucrătoare, de 160 de milioane de lei, în domeniul Taxei pe Valoare Adăugată. De asemenea, tot pe zona de inspecţie fiscală, s-au realizat verificări documentare, practic o formă de inspecţie fiscală care nu constă în deplasarea la sediul contribuabilului. Au fost 20.059 astfel de verificări documentare, cu o valoare a veniturilor suplimentare de un miliard de lei. În luna decembrie, au fost 908 şi constatări suplimentare de 57 de milioane de lei. Mai avem notele de conformare, aşa-zisele atenţionări pentru contribuabili. În cursul anului trecut, am avut 12.600 astfel de sesizări în valoare tot de un miliard de lei. Inspecţia antifraudă a avut 33.826 de inspecţii şi valoarea constatărilor a fost de aproape 6 miliarde de lei. Deci, închidem anul 2023 cu aproximativ 87.000 de inspecţii fiscale şi inspecţii antifraudă, cu o valoare a constatărilor suplimentare adunate la un loc de 11 miliarde de lei”, a detaliat șeful de la Finanțe.
Marcel Boloș a mai declarat că ţinta pentru anul 2024, pe zona fiscală şi antifraudă, „este ca valoarea medie a încasărilor lunare să ajungă la 40 de miliarde de lei”.
Două etape în procesul de implementare e-Factura
Reprezentanții MF și ANAF au explicat, la finalul anului trecut, că procesul de implementare e-Factura va fi realizat în două etape.
- Prima etapă
În prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici – persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării Ro e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022.
De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligația, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B pentru livrări de bunuri și prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.
Următoarele operațiuni sunt exceptate de la obligația utilizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura:
– livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său;
– livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepția bunurilor transportate de cumpărătorul însuși și care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcațiunilor și a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat;
– livrările intracomunitare de bunuri.
Facturarea electronică nu se aplică în situația prevăzută de art. 6 din OUG nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare.
Furnizorii, persoane impozabile stabilite în România, pentru operațiunile efectuate în relația B2B, persoane impozabile stabilite în România pentru operațiunile efectuate în relația cu instituții publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, și persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care atât furnizorul/prestatorul, cât și destinatarul sunt înregistrați în Registrul RO e-Factura.
Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.
Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiți potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiți potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.
Prin excepție, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.
- A doua etapă
În a doua etapă, începând cu data de 01.07.2024, emitenții facturilor electronice au obligația de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.
Începând cu data de 1 iulie 2024, pentru operațiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021.
Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, cu excepția facturilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, primirea și înregistrarea de către destinatari – persoane impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) din Codul fiscal, a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în România, în relația B2B, fără a fi transmisă prin sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă egală cu cuantumul TVA înscris în factură.
Relaţiile utilizate în sistemul naţional RO e-Factura
- Relaţia B2G
Relația dintre un operator economic şi autorități contractante, respectiv entități contractante – B2G reprezintă tranzacţia dintre un operator economic care are calitatea de contractant sau subcontractant/subantreprenor și autorităţi contractante sau entităţi contractante care primesc și prelucrează facturi electronice.
Lista instituţiilor publice care au obligaţia utilizării sistemului naţional RO e-Factura se găsește pe portalul-ul www.anaf.ro
- Relaţia B2B
Relația comercială dintre doi operatori economici – B2B reprezintă tranzacţia având ca obiect execuţia de lucrări, livrarea de bunuri/produse și/sau prestarea de servicii dintre doi operatori economici.

- Relaţia B2C
Operatorii economici cu activitate de turism din România, care deţin structuri de primire turistice clasificate și/sau agenţii de turism licenţiate și care acceptă vouchere de vacanţă ca modalitate de plată, se denumesc unităţi afiliate. Acestea au obligativitatea de a raporta facturile emise către titularii voucherelor de vacanţă și în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, începând cu data de 1 aprilie 2022.
Roluri în facturarea electronică permise în sistemul naţional RO e-Factura
- emitent al facturii electronice – rol principal – se identifică cu vânzătorul, care emite factura electronică către destinatar și o transmite în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura;
- destinatar al facturii electronice – rol principal – se identifică cu cumpărătorul;
- reprezentant fiscal al vânzătorului – înseamnă o persoană stabilită în Comunitate, desemnată de un furnizor drept persoană obligată la plata TVA și care trebuie să respecte obligaţiile în materie de TVA.
Ce este factura electronică
Factura electronică este un fișier electronic, în format XML, pe baza standardului european EN 16931 -1+A1 „Facturarea electronica – Model semantic de date pentru elementele esenţiale ale unei facturi electronice” și regulile naţionale RO-CIUS prevăzute în legislaţia naţională.
Exemplarul original al facturii electronice se consideră fișierul de tip XML însoţit de sigiliul electronic al Ministerului Finanţelor.
Pentru completare corecta a fișierului XML se utilizeaza următoarele reguli:
- reguli operaţionale – regulile impuse de standardul european de facturare SN 16931
- reguli CIUS (Core Invoice Usage Specification) – impuse de legislaţia din România
- verificarea cu alte baze de date.
Regulile operaţionale se împart în următoarele categorii:
- condiţii
- constrângeri de integritate
- condiţii pentru categoriile de TVA
Structura facturii de bază, respectiv modelul semantic de date al elementelor esenţiale al unei facturi electronice cuprinde elemente de informaţie (câmpuri sau BT- business term) și grupuri de elemente de informaţie (grupe de câmpuri sau BG- business term group). Detalierea acestor informaţii este disponibila în manualul de utilizare al aplicaţiei RO e-Factura.
FOARTE IMPORTANT! Pe portalul https://mfinante.gov.ro se regăsește și instrumentul Validare XML factură ce facilitează verificarea facturii, indiferent dacă aceasta a fost generată utilizând aplicaţia pusă la dispoziţie de Ministerul Finanţelor sau dacă a fost generată utilizând o aplicaţie proprie.
Date complete despre facturarea electronică găsiți AICI.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei/ Ministerul Finantelor

