Activitatea în Blocul Operator al Spitalului de Pediatrie Ploiești este oprită, începând de sâmbătă -1 februarie. Măsura se impune având în vedere lucrările de reabilitare majoră prin care trece acest compartiment al unității medicale din Prahova.
Primăria Ploiești anunță că Blocul Operator va avea suspendată activitatea pentru două săptămâni, timp în care pacienții din Prahova, care necesită operații, sunt preluați de spitalele de urgență de pediatrie din București.
„Spitalul nostru asigură în continuare linie de gardă de chirurgie și de ortopedie. În cazul pacienților care necesită o intervenție chirurgicală, am stabilit cu colegii de la spitalele de pediatrie din București să-i trimitem acolo. Totul se va face sub atenta noastră supraveghere. Pacientul pleacă de la noi cu ambulanța direct către medicul din Capitală care îl va avea în grijă. În cazul urgențelor chirurgicale majore, care necesită rezolvare în interval scurt de timp (30 minute – o oră), cazurile respective vor fi direcționate către Spitalul Județean de Urgență „Constantin Andreoiu” Ploiești. În astfel de situații, unul dintre medicii de la noi din spital, care este de gardă, poate merge la Județean și poate intra în sala de operații alături de colegii de acolo. Chiar dacă Blocul Operator este în renovare, noi asigurăm în același ritm toate celelalte servicii. ”, ne-a explicat dr. Anca Miu, managerul Spitalul de Pediatrie Ploiești.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Primăria Ploiești
CITEȘTE ȘI: Servicii stomatologice GRATUITE la Spitalul de Pediatrie Ploiești

