Coiful de la Coţofeneşti şi cele două brăţări dacice, recuperate în urma furtului din Ţările de Jos, vor putea fi admirate de publicul larg, la Muzeul Naţional de Istorie a României, în perioada 22 aprilie-3 mai, în timpul programului de vizitare, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Coiful de la Coţofeneşti şi două dintre cele trei brăţări dacice, care au fost furate în ianuarie 2025 de la Muzeul Drents din Assen, au fost recuperate în cele din urmă la 1 aprilie.
Coiful de la Coţofeneşti, un coif geto-dac, care datează din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr., a fost descoperit în anul 1928 în satul Poiana Coţofeneşti, judeţul Prahova, de un elev al şcolii primare din localitate. Foarte probabil, obiectul a aparţinut unui rege geto-dac.

