În Franţa, pensionarii din afara Uniunii Europene, care beneficiază în prezent de sistemul public de sănătate, ar putea să înceapă să plătească pentru acesta. Este o măsură care i-ar afecta în special pe pensionarii americani, care au migrat în unul dintre cele mai generoase state sociale din Europa nu numai pentru mâncare, peisaje şi cultură, ci şi, în unele cazuri, pentru asistenţa medicală gratuită de nivel mondial.
O propunere legislativă în acest sens a fost inițiată de parlamentarul François Gernigon, care a declarat că este o chestiune de echitate. „Dacă eşti cetăţean francez şi te muţi în SUA, nu beneficiezi de reciprocitate, nu beneficiezi de asigurări sociale gratuite”, a puctat politicianul.
Legislația franceză din prezent stabilește că persoanele din afara Uniunii Europene care nu lucrează, dar care au o viză de lungă şedere şi pot dovedi că au o pensie sau venituri din capital suficiente (peste 23.000 de euro pe an), precum şi o asigurare medicală privată, pot obţine, după trei luni, un card care le oferă acces gratuit la asistenţa medicală publică. În acel moment, ei pot anula asigurarea medicală privată anterioară şi beneficia de cea franceză. În ultimii ani, aceasta a devenit o opţiune convenabilă pentru pensionarii americani. Însă majoritatea parlamentarilor francezi doresc să pună capăt acestei situaţii şi să îi oblige să plătească o contribuţie minimă.
Această propunere a fost deja adoptată în cele două camere ale parlamentului în această lună, în cadrul discuţiilor bugetare, şi ar putea fi pusă în aplicare încă de anul viitor, întrucât guvernul a susţinut-o.
Ultima versiune a propunerii de act normativi, modificată de Senatul francez, prevede că doar cetăţenii din afara UE care nu plătesc impozite sau nu contribuie la alte programe de asistenţă socială în Franţa ar fi obligaţi să plătească noua contribuţie minimă.
Legiuitorii nu au stabilit cuantumul contribuţiei, deoarece acest lucru va fi lăsat la latitudinea guvernului. Pentru Gernigon, valoarea ar putea varia în funcţie de nivelul de acoperire a asistenţei medicale, dar ar fi totuşi mai ieftină decât asigurarea privată din SUA sau din străinătate, care, potrivit lui, costă între 300 şi 500 de euro pe lună.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

