Orașul Tulcea a lansat prima aplicaţie IT pentru persoanele care vizitează localitatea. Primăria menționează că este destinată turiștilor care vor să vadă obiectivele de interes local şi judeţean, fiind a doua aplicație de acest fel funcţionabilă parţial în judeţ.
Aplicaţia IT a autorităţii locale a fost realizată de Organizaţia de Management al Destinaţiei (OMD) Tulcea, survine lansării brandului „Tu şi Tulcea”, desfăşurată în luna aprilie, numără în prezent 200 de profile, prezintă 34 de atracţii din judeţ, 94 de unităţi Horeca din oraşul Tulcea şi 29 de evenimente active.
„Tu şi Tulcea este modul profesionist în care Tulcea îşi propune să facă turism. Este modul prin care oraşul de la porţile Deltei devine o destinaţie turistică în sine, în măsură să ofere motive suplimentare de a petrece timp aici celor care ne vizitează. Este felul în care comunicăm, aliniat şi coerent, şi în care împreună suntem mult mai mult decât suma tuturor”, a explicat primarul Ştefan Ilie.
La rândul său, anagerul OMD Tulcea, Alexandru Filip, a subliniat că aplicaţia IT este disponibilă pe dispozitivele mobile care folosesc sisteme Android şi IOS, în limba română, şi că este în plină dezvoltare.
În contextul războiului din Ucraina, în momentul de faţă, numărul turiştilor din judeţul Tulcea este redus faţă de anii trecuţi, agenţii economici din domeniu caracterizând activitatea de turism drept una mai degrabă de weekend.

