Secția de terapie intensivă nou-născuți a SCJU Oradea a fost conectată la reţeaua naţională de telemedicină

Secția de Terapie Intensivă-Neonatologie din cadrul Secţiei Clinice Neonatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea a fost conectată la reţeaua naţională de telemedicină, a Fundaţiei Vodafone. 

Proiectul reprezintă un pas important pentru unitatea sanitară bihoreană, având în vedere că medicii vor avea posibilitatea de a se conecta rapid cu specialişti din alte spitale aflate în ţară sau străinătate. De asemenea, pot transmite date medicale securizate, pot dezbate un diagnostic şi cere o a doua opinie, pot decide dacă pacientul trebuie transferat la o unitate de rang superior sau poate fi tratat în secţia în care se află. Acest schimb de informaţii accelerează luarea deciziilor medicale pentru nou-născuţii cu afecţiuni medicale grave internaţi în secţiile de nivel III, pentru care timpul este adesea un factor critic care poate face diferenţa între viaţă şi moarte.

Lisa Crăiuţ, purtătorul de cuvânt al SCJU Oradea, a explicat că proiectul reţelei naţionale de telemedicină este parte a programului Fondul „Viaţă pentru Nou-Născuţi”, finanţat de Fundaţia Vodafone România cu 250.000 de euro şi derulat de ACV România/Asociaţia “Cristi Vasiliu”, prin care 17 secţii de terapie intensivă neonatală de nivel III vor fi cuprinse, în acest an, în reţeaua de telemedicină existentă.

Fondul „Viaţă pentru Nou-Născuţi” este un program al Fundaţiei Vodafone România destinat renovării, modernizării şi dotării cu echipamente medicale a compartimentelor şi secţiilor de neonatologie din spitalele publice din întreaga ţară.

Secţia Clinică Neonatologie din cadrul spitalului bihorean include 85 de paturi, din care: 45 paturi de Neonatologie pentru nou născuţi la termen, normoponderali sau subponderali, amplasate la etajele II, III, in sistem rooming-in, 20 de paturi pentru nou născuţi prematuri, amplasate la etajul III, 20 paturi de Terapie Intensivă Neonatală, pentru nou-născuţi care necesită îngrijiri speciale, amplasate la etajul III.

În cadrul Secţiei Clinice Neonatologie şi al compartimentelor de Terapie Intensivă- Neonatologie şi de Prematuri se acordă asistenţă medicală la cel mai ridicat nivel de competenţă (nivel III) pentru nou-născuţi la termen şi/sau prematuri, cu sau fără riscuri, sănătoşi şi/sau bolnavi, născuţi în Oradea, precum şi în alte maternităţi din judeţele Bihor, Satu Mare etc. Pacienţii nou-născuţi beneficiază de asistenţă medicală neonatală specializată 24 de ore din 24.

Prin intermediul acestui proiect vom avea posibilitatea de a colabora în timp real cu specialişti din cadrul secţiilor de terapie intensivă neonatală de nivel III din toată ţara, în vederea luării deciziilor optime pentru diagnosticul şi tratamentul pacienţilor critici nou-născuţi. Suntem recunoscători pentru accesul la acest sistem, care ne va permite să creştem nivelul asistenţei medicale pentru nou-născuţii cu diferite patologii”, a subliniat managerul SCJU Oradea,dr. Gheorghe Carp.

La rândul său, șeful Secţiei Clinice Neonatologie şi Terapie Intensivă-Neonatologie, dr. Radu Galiş, a menționat că rețeaua aceasta comună va permite conectarea cu specialişti din cadrul altor maternităţi de nivel III din ţară, în vederea efectuării de consultaţii de la distanţă şi monitorizării în timp real a pacientului critic nou-născut. Astfel, nou-născuţii cu probleme grave de sănătate vor beneficia de asistenţă medicală calitativă şi promptă.

Autor: Sofia Filip
Foto: Fundația Vodafone România

 

Mai multe articole

Știrile zilei