Focurile de artificii dăunează grav sănătății! Oamenii de știință cer interzicerea lor

Reprezentanții Academiei de Ştiinţe din Cehia sunt de părere că, din cauza substanţelor „extrem de toxice” pe care le eliberează în aer, focurile de artificii ar trebui interzise. Ei avertizează că substanţele acestea sunt dăunătoare atât pentru oameni, cât şi pentru mediu.

Întrucât majoritatea oamenilor, fie nu sunt suficient de informaţi cu privire la aceste pericole, fie tind să le subestimeze, pe lângă îmbunătăţirea informării generale cu privire la aceste efecte negative, oamenii de ştiinţă pledează pentru limitarea sau chiar interzicerea totală a utilizării focurilor de artificii.

Prin comparaţie, „dacă o companie industrială evacuează astfel de cantităţi de substanţe periculoase, se va confrunta cu proceduri legale şi va fi închisă. Dar oamenii inhalează direct acest amestec neobişnuit de otrăvuri şi substanţe cancerigene emanate de focurile de artificii”, a declarat Petr Kluson, de la Institutul de Procese Chimice al Academiei de Ştiinţe.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com

Mai multe articole

Știrile zilei