Europenii se pregătesc să treacă – în acest weekend – la ora de iarnă. Comisia Europeană (CE) continuă demersurile pentru desfiinţarea schimbării orei, o măsură susţinută printr-o consultare populară. Cu ocazia trecerii la ora de iarnă, eurodeputaţii au repus subiectul pe tapet.
Astfel, în noaptea de 25/26 octombrie, în România ceasurile vor fi date înapoi cu o oră şi vom dormi cu o oră în plus. Ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.
Schimbarea nu va fi simultană în toate ţările unde are loc, din cauza diferenţei de fus orar. Statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi în ultimul weekend din octombrie.
Schimbare reglementată printr-o directivă europeană
Din anul 2001, schimbarea orei prin trecerea la ora de vară şi invers este reglementată printr-o directivă europeană. Dar introducerea orei de vară datează, de fapt, din secolul XX, având drept obiectiv economisirea energiei. Cu toate acestea, eficienţa sa a fost contestată.
Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European, cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri.
Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, însă indică anumite efecte negative asupra sănătăţii umane.
În cadrul unei consultări online, care s-a desfăşurat în perioada 4 iulie-16 august 2018, au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate statele membre ale Uniunii Europene, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei Europene. Consultarea publică derulată arată că 84% dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an.
„A venit timpul să oprim în sfârşit schimbarea orei. Acest sistem ne priveşte pe toţi, ne enervează pe cei mai mulţi dintre noi şi, aş spune şi mai mult, ne face rău, în pofida faptului că nu mai generează economii de energie”, a declarat Apostolos Tzitzikostas, comisarul european al Transporturilor.
Prin urmare, Comisia Europeană a comandat o nouă analiză, pentru a-şi susţine eforturile de abolire a schimbării orei.
Germanii au fost primii care au introdus ora de vară
Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai – 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.
Nu toate ţările folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeaşi în toate ţările care recurg la ora de vară.
Ora de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1940, a funcţionat în fiecare an, nemaifiind folosită între 1941 şi 1979. A fost reintrodusă în anul 1979, potrivit www.astro-urseanu.ro.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

