Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a interzis, începând de luni, majoritatea zborurilor cu avioane private pe 12 dintre cele mai aglomerate aeroporturi americane. Măsura intervine în contextul lipsei acute de controlori de trafic aerian cauzate de blocajul guvernamental fără precedent.
De altfel, în urmă cu câteva zile administraţia Trump a ordonat companiilor aeriene comerciale să reducă programul de zboruri, pentru a diminua presiunea asupra controlorilor din aeroporturi care lucrează fără salarii de peste o lună.
Deşi iniţial autorităţile nu impuseseră restricţii similare aviaţiei private, FAA a decis să acţioneze după ce traficul pe aeroporturile majore a devenit „nesustenabil”.
Ed Bolen, preşedintele şi directorul executiv al Asociației Naționale a Aviaţiei de Afaceri (NBAA) a transmis că „siguranţa este piatra de temelie a aviaţiei de afaceri, iar NBAA este pe deplin angajată să asigure siguranţa spaţiului aerian naţional. Operatorii de avioane private trebuie să înţeleagă noile restricţii şi implicaţiile lor”.

