Semnarea, modificarea sau încetarea Contractului Individual de Muncă se vor face…electronic

Actul normativ privind digitalizarea relaţiilor de muncă a fost finalizat de către experții Ministerului Muncii. Anunțul a fost făcut de către ministrul de resort, Violeta Alexandru, care a menționat că prin adoptarea noii legislații se are în vedere introducerea semnăturii electronice pentru semnarea contractelor. În plus, se urmărește simplificarea activității prin telemuncă.

După consultări cu sindicatele şi patronatele, după discuţii cu antreprenori din Bucureşti şi din ţară am luat decizia de a face un pas major în ce priveşte digitalizarea relaţiilor de muncă şi, implicit, simplificarea derulării acestora”, a precizat Violeta Alexandru.

Actul normativ prevede că:

  • pentru prima dată în România, se va putea folosi semnătura electronică, atât la semnarea, cât şi la modificarea sau încetarea Contractului Individual de Muncă;
  • se va putea folosi semnătura electronică la instructajul SSM inclusiv în cazul telemuncii;
  • documentele se vor putea păstra în arhivă electronică;
  • activitatea telesariatului, care nu va mai fi obligat să menţioneze locul în care prestează activitatea, se va putea verifica prin mijloace electronice.

Totodată, telesalariatul îşi va putea folosi propriul laptop/echipament pentru desfăşurarea muncii, prin acordul părţilor, iar angajatorul nu va mai fi obligat să răspundă pentru condiţiile de muncă alese de către telesalariat.

Cred că astfel de măsuri salvează timpul cetăţenilor, reduc birocraţia şi sporesc încrederea în sistemul public. Las actul normativ în transparenţă pentru alte observaţii, dar sunt suficient de încăpăţânată să îl duc până la capăt indiferent de obstacole. Mai am şi reacţii menite să mă determine să renunţ, recunosc. Deja au apărut discuţii legate de obţinerea semnăturii electronice, cât de scumpă este şi de unde se va procura. Va exista o perioadă de tranziţie în care se va permite folosirea semnăturii olografe. Am o soluţie pentru sistemul public”, a declarat ministrul Muncii.

Documentul a fost postat pe site-ul Ministerului Muncii și rămâne în consultare până pe 23 octombrie. Persoanele interesate îl pot analiză AICI.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei