Orașul Ploiești face parte din galeria localităților în care au fost montate defibrilatoare semi-automate.
Șase astfel de dispozitive sunt disponibile în următoarele zone din Ploiești :
- Primăria Municipiului Ploiești – Piața Eroilor nr. 1 A;
- Sala Sporturilor Olimpia – strada Mareșal Averescu nr. 18;
- Piața Malu Roșu – Aleea Profesorilor;
- Piața Nord – Aleea Arinului;
- Școala Gimnazială “Sfântul Vasile” – Bulevardul Republicii nr. 159A;
- Parc Municipal Ploiești Vest – strada Mărășești, nr. 285.
Montarea lor a fost posibilă datorită unui parteneriat încheiat între Primăria Municipiului Ploiești și Grupul Rompetrol.
Defibrilatoarele semi-automate sunt destinate utilizării de către toate persoanele, implicit cele fără pregătire medicală și sunt instalate în zone publice intens tranzitate.Prezența acestor echipamente medicale este importantă în cazul în care o persoană se află stop cardiorespirator, șansele de supraviețuire crescând semnificativ atunci când cetățenii aflați în apropiere intervin rapid.
Un defibrilator semi-automat este un dispozitiv medical portabil, care analizează activitatea electrică a inimii și indică utilizatorului dacă este necesar un șoc electric pentru a restabili ritmul cardiac normal. Cetățenii din jurul persoanei afectate sunt adesea primii care pot interveni, înainte de sosirea echipajelor medicale.

