România este prima țară din UE care a transpus în legislația națională, începând cu 1 septembrie 2022, prevederile Directivei (UE) 2021/2101 privind raportarea publică pentru fiecare țară în parte, prin Ordinul nr. 2048.
Raportarea publică CbCR are scopul de a permite publicului să evalueze măsura în care grupurile multinaționale se angajează să se asigure că profiturile sunt plătite acolo unde este generată o valoare economică reală.
„Transparența fiscală a devenit fundamentul încrederii publice în corectitudinea sistemelor fiscale. Având ca scop sporirea transparenței publice și combaterea practicilor fiscale dăunătoare, raportarea publică CbCR va funcționa în paralel cu obligațiile CbCR nepublice, ceea ce înseamnă că societățile vor continua să depună informații fiscale de grup autorităților fiscale locale.”, a menționat Edwin Warmerdam, Partner, Head of Tax, Mazars în România.
Cu toate că autoritățile fiscale din întreaga lume pot folosi, în linii mari, date similare din raportarea nepublică (non-public CbCR), raportarea publică CbCR este concepută pentru a stimula dialogul public privind transparența și responsabilitatea corporativă.
Momentul introducerii raportării publice CbCR coincide cu un climat economic volatil, marcat de incertitudine, de întreruperi ale lanțului de aprovizionare și de o presiune tot mai mare asupra guvernelor pentru a crește veniturile impozabile.
În acest context, publicul se așteaptă ca grupurile multinaționale să respecte factorii de mediu, sociali și de guvernanță (ESG), fiscalitatea având un rol central în ceea ce privește impactul social al grupurilor în comunitățile locale.
Implementarea timpurie a raportării publice CbCR în România a generat o atenție și un interes considerabil la nivelul grupurilor multinaționale cu operațiuni în țară.
În primul rând, legiuitorii români au optat pentru o intrare în vigoare mai rapidă a normelor, respectiv începând cu 1 ianuarie 2023, în timp ce alte state membre din UE au pus în aplicare sau au avut în vedere să pună în aplicare obligațiile raportării începând cu 21 iunie 2024.
În al doilea rând, în contrast cu prevederile Directivei (UE) 2021/2101, legislația inițială privind raportarea publică CbCR din România a stabilit, de asemenea, obligații de publicare pentru filialele românești care fac parte din grupuri multinaționale controlate de o societate-mamă finală cu sediul în UE.
„La aproape un an de la implementarea inițială, legislația românească a fost aliniată cu prevederile Directivei (UE) 2021/2101, în sensul că filialele de dimensiuni mijlocii și mari din România, care sunt controlate de grupuri multinaționale cu o societate-mamă finală cu sediul în UE, nu mai sunt supuse obligațiilor de raportare publică CbCR în România. Cu alte cuvinte, obligația de publicare revine numai societății-mamă din UE.”, a menționat Liviu Gheorghiu, Tax Director, Mazars în România.
Prin urmare, numai filialele românești de dimensiuni mijlocii și mari, controlate de o societate-mamă finală care nu este guvernată de legislația unui stat membru al UE, și cu veniturile consolidate ale grupului care au depășit în ultimii doi ani financiari consecutivi 3.700.000.000 de lei (aproximativ 750 de milioane de euro), sunt supuse obligațiilor publice CbCR în România.
În cazul în care societatea-mamă finală este stabilită într-un stat terț, obligația de a publica raportul poate fi îndeplinită de orice entitate afiliată din cadrul grupului stabilită într-un stat membru.
„În ambele cazuri, grupurile multinaționale cu o societate-mamă din afara UE, care operează filiale de dimensiuni mijlocii și mari din România, vor trebui să respecte termenul de publicare în România până la 31 decembrie 2024, pentru un exercițiu financiar calendaristic de raportare.”, a menționat Adrian Mutea, Tax Manager, Mazars în România.
Având în vedere cele de mai sus, este recomandabil ca grupurile multinaționale care operează filiale în România să evalueze cu atenție implicațiile potențiale ale acestei noi legislații.
