5 mai 2024
20.4 C
București

Recordul zilei. Casele de schimb valutar vând euro și cu 4,8 lei

Guvernul PSD-ALDE poate anunța că va reuși să peticească o parte din găurile din bugetul de stat prin intermediul cursului de schimb, care de la începutul anului atinge aproape zilnic noi maxime istorice. Un euro mai puternic înseamnă încasări mai mari din taxe și impozite.

Am spus-o şi nu-mi face plăcere, dar trebuie să o repet: PSD nu se pricepe la economie şi PSD guvernează prost şi rezultatul se vede şi în cursul de schimb”, a afirmat  preşedintele Klaus Iohannis. Acesta a precizat, de asemenea, că „sunt multe alte date care arată că lucrurile nu merg aşa cum trebuie şi aşa cum îşi doresc românii”.

Recordul zilei

Cursul euro a crescut de la 4,7081 la 4,7142 lei, iar tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,706 și 4,718 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,717 lei.

Analiştii financiari, membrii ai CFA România, care au anticipat deprecierea leului pe parcursul întregului an trecut, estimau în ultimul lor raport o valoarea medie a cursului euro pentru orizontul de șase luni de  4,716 lei, respectiv una de  4,7883 lei, pentru  orizontul de 12 luni

Aceste valori negative sunt cauzate de scăderea de luna trecută  a Indicatorului de Încredere Macroeconomică al  CFA România cu  15,6 puncte faţă de noiembrie,  până la valoarea de 28,7 puncte.

Recordul zilei. Deprecierea leului s-a reflectat la nivelul caselor de schimb bancare. Cel mai ridicat curs la vânzare de 4,8 lei l-a practicat Raiffeisen Bank. Urmează  BRD care a vândut euro la 4,7850 lei, respectiv OTP Bank cu 4,7840 lei. Cel mai mic curs de vânzare a fost practicat de Credit Agricole – 4,73 lei.

Dolarul crește, ROBOR stă pe loc

Media dolarului american a urcat de la 4,1377 la 4,1491 lei. Cotațiile creșteau la 4,138 – 4,153 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale, la 1,132 – 1,136 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4,1501 la 4,1621 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, stagna la 2,97%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,28%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat  la 3,39%, iar cel la 12 luni la 3,49%.

Volatilitatea perechii euro/dolar se limita marți la 1,1345 – 1,1385 dolari, valori ușor mai reduse decât cele de luni.

Indicele Bitcoin calculat de Bloomberg stagna marți la prânz în apropierea valorii de 3.525 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D

 

Mai multe articole

Președintele a promulgat Legea privind energia eoliană offshore

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ reglementează cadrul general necesar implementării în România a proiectelor de producere...

Știrile zilei