Vasile Diaconu face parte din acea categorie de profesioniști care, prin munca lor de zi cu zi, reușesc să scrie istorie, readucând la suprafață bucăți din trecutul acestor locuri. Și-a asumat pe deplin rolul arheologului prin ale cărui eforturi sunt scoase la lumină unele dintre cele mai importante mărturii istorice, care fac parte din zestrea noastră identitară. Iar fiecare dintre misiunile sale este gândită cu scopul de a pune noi cărămizi la baza construcției care susține România.
Pasiunea a fost cea care l-a făcut să aleagă profesia de arheolog. Vasile Diaconu, doctor în știinţe arheologice, muzeograf şi cercetător în cadrul Complexului Muzeal Naţional Neamţ, a trăit într-un mediu care i-a cultivat această pasiune, astfel că dragostea sa față de istorie a apărut într-un mod cât se poate de natural. Cel care l-a condus involuntar pe acest drum a fost chiar tatăl său, care avea o aplecare specială pentru cunoașterea trecutului. „Deși a fost un om simplu, tot el a inițiat în familia noastră o colecție modestă de monede, iar poveștile pe care le zugrăvea pornind de la diferite evenimente din trecut mi-au trezit un interes aparte pentru istorie. Și dacă în copilărie preocupările mele pentru vremurile îndepărtate păreau să fie mai degrabă un hobby, concretizat în sporirea colecției inițiată de tatăl meu și cu alte categorii de obiecte (etnografice, documentare, arheologice), după ce am ajuns la liceu am avut convingerea deplină că vreau să devin arheolog.”, mărturisește interlocutorul Ordinea Zilei.
Satul lui Creangă i-a amplificat dragostea pentru trecut
Născut în Târgu Neamț, Vasile Diaconu a locuit cea mai mare parte a vieții sale în Humulești, despre care îmi spune – cu o oarecare undă de regret, că astăzi nu mai are nimic din satul descris de Creangă, fiind transformat într-un alt cartier al localității sale natale.
În ciuda schimbărilor suferite în timp, Humuleștiul i-a oferit o copilărie cu un farmec aparte, care rămâne o etapă plină a existenței sale. „Deși trăiam în plin regim comunist, nu-mi lipseau bucuriile esențiale ale oricărui copil de atunci. Încă se mai păstrau destule elemente ale vieții rurale și, datorită grijii unei rude în vârstă, care îndeplinea rol de bunică, am cunoscut toate aceste detalii pline de farmec. Îmi sunt destul de vii în minte și amintirile legate de sacrificiile făcute de părinții mei, care, la fel ca mulți oameni din acea perioadă, se chinuiau să ,,construiască” socialismul. Faptul că mi-am trăit copilăria în Humulești nu a fost un lucru banal. Cred că fiecare dintre noi simțeam un anume atașament pentru Creangă și scrierile sale, mai ales că vizitarea frecventă a casei lui natale era un bun prilej pentru stabilirea acestei legături sufletești. În plus, Humuleștiul acelei perioade conserva destule manifestări arhaice, concretizate în obiceiuri și evenimente care aveau darul de a te întoarce în timpuri idilice.”, povestește arheologul.
Pe baza pasiunii pentru istorie pe care tatăl său i-a transmis-o, Vasile Diaconu a construit o carieră, absorbind încă din copilărie cunoștințe importante care aveau să-l îndrume către profesia pe care o are astăzi.
Își amintește și acum cu nostalgie despre faptul că primul obiect arheologic cu care a avut contact l-a primit de la bunicul său, tot în vremea copilăriei. „Doar că atunci nu conștientizam valoarea acelui artefact. Era un fragment ceramic antic, dar care mă încânta prin elementele sale decorative”, subliniază specialistul.
Ulterior, în timpul liceului, a început să colinde împrejurimile orașului natal din dorința de a verifica anumite legende locale, care făceau referire la vechi locuiri umane. „Cu acel prilej am început să descopăr și diferite vestigii arheologice, pe care le-am făcut cunoscute profesorilor mei și care m-au încurajat în acest demers. Pornind de la acest detaliu, pot spune că atunci când am ajuns la facultate aveam un pic de experiență în identificarea vestigiilor arheologice. Dar, pentru a vă răspunde punctual, merită să amintesc că primele descoperiri arheologice au constat în fragmente ceramice și unelte de piatră preistorice, pe care le consideram, la vârsta mea de adolescent, ca fiind adevărate comori.”, rememorează arheologul.
A făcut un scurt popas la catedră
Admiterea la Facultatea de Istorie a Universității „Al. I Cuza” din Iași a reprezentat un pas firesc în formarea sa. Aici, a avut șansa de a aprofunda studierea arheologiei sub coordonarea unor profesori de marcă, precum Nicolae Ursulescu și Attila László. „Facultatea din Iași a fost prima și singura opțiune și cred că am fost atras de acest centru universitar datorită faimei sale și îndelungatei tradiții academice. După absolvirea modulului masteral, în anul 2007, m-am înscris la studiile doctorale, pe care le-am desfășurat sub egida Academiei Române, la Institutul de Arheologie din Iași. A fost o onoare pentru mine să lucrez cu unii dintre cei mai buni preistoricieni ieșeni, și i-aș amintit pe cercetătorii dr. Dan Monah și dr. Vasile Chirica, sub coordonarea cărora am reușit finalizarea tezei de doctor în istorie, dar cu un subiect tipic de arheologie.”, mai spune interlocutorul Ordinea Zilei.
După licența susținută în 2005, a activat o vreme ca profesor la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț, unde învățase și el în urmă cu câțiva ani, dar dincolo de obligațiile didactice a continuat să se perfecționez în domeniul arheologiei.
„În anul 2006, la Muzeul de Istorie și Etnografie din Târgu Neamț devenise vacant un post de muzeograf, și pentru că regretatul director al Complexului Muzeal Județean Neamț de atunci, dr. Gh. Dumitroaia, îmi cunoștea preocupările, mi-a recomandat să particip la concursul pentru ocuparea acelui post. Era o șansă importantă pentru mine de a lucra în domeniul arheologiei, motiv pentru care nu am zăbovit prea mult în a lua o decizie, odată cu încheierea activității didactice.”, explică Vasile Diaconu trecerea de la catedră la munca într-o instituție muzeală.
Din acel moment, arheologia a devenit centrul vieții sale profesionale, dedicându-se cu totul acestui drum către care a avut chemare încă din copilărie. Iar traseul său de până acum dovedește faptul că a fost cea mai bună alegere pe care o putea face, totul fiind pus în evidență prin rezultatele obținute prin munca sa.
Toate drumurile l-au condus către arheologie
Privind în urmă, Vasile Diaconu poate spune că tot ceea ce i s-a întâmplat a fost o consecință a întâlnirilor pe care le-a avut în viață.
Plecând de la tatăl și bunicul său, mentorii pe care i-a avut în copilăria sa, interlocutorul Ordinea Zilei a avut permanent oportunitatea de a intra în contact cu oameni care i-au insuflat și susținut interesul pentru arheologie. „Primul dintre aceștia a fost profesorul meu din liceu, Vălu Năstăselu, iar ulterior au fost profesorii mei din facultate, care aveau preocupări în domeniul arheologiei. De la fiecare dintre ei am învățat lucruri utile. Un sprijin aparte l-am primit din partea regretatului dr. Gh. Dumitroaia, arheolog și director de muzeu, de la care am învățat lucruri cu folos din sfera profesională, dar și din cea umană”, nuanțează expertul.
CITEȘTE ȘI: Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci
Mai spune că îi admiră foarte mult pe arheologii care dau dovadă de implicare, verticalitate și care pun știința pe primul plan. „Nu pot spune că am un anume arheolog drept reper și nu dintr-un fel de condescendență, ci doar din simplu fapt că am conștientizat că de la fiecare bun profesionist al acestui domeniu pot învăța lucruri utile. Arheologia este un domeniu care are și o importantă componentă personală, dar și de personalitate, motiv pentru care m-am ferit să imit comportamentul unui anume arheolog binecunoscut. Am văzut lucruri admirabile și la arheologi consacrați, dar și la unii tineri din această breaslă, mai ales când rezultatele lor au vizibilitate internațională. Îi apreciez, deopotrivă, pe arheologii care au o vârstă respectabilă și încă mai merg pe șantiere, dar și pe tinerii colegi care abordează direcții inovatoare în domeniul arheologiei”, completează Vasile Diaconu.
Istoria nu se poate scrie fără munca arheologilor
În societatea actuală, rolul arheologului este unul extrem de important, având în vedere că prin eforturile sale sunt scoase la lumină unele dintre cele mai importante mărturii istorice, care fac parte din zestrea noastră identitară. „Opinia publică trebuie să știe că istoria nu se poate scrie fără munca arheologilor. Tot arheologii sunt și cei care furnizează o componentă importantă a patrimoniului cultural mobil care poate fi admirat în muzeele și colecțiile publice”, atrage atenția Vasile Diaconu.
Interlocutorul Ordinea Zilei subliniază faptul că principala dorință a oricărui arheolog este aceea de a-i fi înțeleasă utilitatea în cadrul comunității. „Cu siguranță, este necesară o schimbare a percepției opiniei publice. Pe de o parte se consideră că arheologii sunt niște boemi care folosesc resursele statului doar pentru un interes personal, ceea ce este total greșit, dar există și concepții potrivit cărora arheologii nu fac descoperiri extraordinare, comparabile cu cele din Egipt, America Latină sau alte zone ale lumii. Și această din urmă concepție este eronată pentru că importanța descoperirilor nu are legătură directă cu arheologul, ci cu specificul istoric al unui anumit spațiu geografic. ”, menționează specialistul.
În timpul dialogului purtat, l-am rugat să nominalizeze trei dintre cele mai importante descoperiri arheologice în care a fost implicat. Din start, a admis faptul că îi este foarte greu să facă o astfel de departajare.
„Un astfel de clasament este dificil de realizat, tocmai pentru că arheologul se implică și sentimental în fiecare descoperire pe care o face. Și cum nu există două descoperiri identice, situațiile în sine au importanța lor pentru arheolog. Desigur, unele vestigii se remarcă într-un mod aparte printr-un anumit grad de spectaculozitate, fie că e vorba despre vechime, despre materialul din care au fost realizate sau despre povestea pe care o transmite o anumită descoperire.
Am avut bucuria să particip și să coordonez diferite cercetări arheologice și fiecare dintre acestea mi-a oferit motive de reală încântare. Totuși, dacă ar fi să le menționez pe cele mai importante, clasamentul meu, subiectiv realizat, ar include: un recipient de sticlă, închis ermetic, dar care avea în interior un document și care a fost descoperit la Mănăstirea Văratec, fiind datat în secolul XIX; ruinele celei mai vechi biserici medievale din Târgu Neamț (sec. XVI) și care nu era cunoscută până în momentul descoperirii; precum și unul dintre cele mai vechi situri legate de exploatarea sării din zona de est a României. După cum bine se poate observa din această enumerare, nu este vorba despre descoperirea unor „comori”, mai importantă fiind povestea, raritatea și în unele cazuri vechimea vestigiilor descoperite.”, comentează arheologul.
Arheologii nu sunt căutători de comori și nici căutătorii de comori arheologi
În ultimii ani, lumea arheologiei a fost invadată de mulți amatori care visează să facă descoperirea vieții lor. Mulți dintre ei sunt mânați în astfel de acțiuni de interese care țin mai mult de zona financiară și mai puțin de cea istorică.Pentru orice expert carea studiat intens și a muncit o viață pentru a-și face un drum în această profesie grea, care necesită vocație și multă implicare, este dureros să vadă cum lumea vorbește tot mai mult despre acești căutători de comori.Vasile Diaconu atrage atenția că nu există ,,arheologi amatori”, dar există pasionați de descoperiri arheologice, care utilizează mijloace tehnice, respectiv detectoare de metale, pentru a extrage din pământ obiecte cu valoare istorică.„Legislația de la noi permite aceste practici, evident cu anumite limitări, dar pe care nu le controlează nimeni. Spre exemplu, un utilizator al unui detector de metale nu poate folosi un astfel de dispozitiv într-un sit arheologic. Dar cine poate păzi fiecare sit arheologic din țara asta? Evident, descoperiri de acest fel se fac și în afara unor situri arheologice. Aici intervine buna credință a celui care face descoperirea și indică locul exact de unde provine. Cu toate acestea, este important de reținut că dincolo de valoarea materială a unor obiecte descoperite cu detectorul de metale, multe dintre acestea sunt văduvite de contextul arheologic, care este extrem de important. Am aici în vedere că în trecutul îndepărtat, când oamenii depuneau sau ,,ascundeau” obiecte valoroase în anumite locuri, aveau diferite rațiuni, fie practice, dar mai ales simbolice. Ori, dacă aceste obiecte metalice sunt pur și simplu extrase din sol, fără o analiză minuțioasă a modului cum au fost ele așezate, fără o conectare cu ale obiecte sau complexe arheologice care ar putea exista în imediata apropiere, li se amputează relevanța istorică. Altfel spus, nu mai cunoaștem povestea din spatele lor. Avem niște obiecte care pot fi valoroase prin raritate sau metal, dar atât. Ele vor avea mai mult relevanță statistică. Fenomenul „detectorismului”, pe lângă faptul că aduce la lumină niște obiecte care pot să aibă și valoare istorică, tinde să devină, mai ales în concepția unei părți a opiniei publice, un fel de substitut al muncii profesioniștilor. Dar opinia publică trebuie să știe că arheologii atestați nu sunt căutători de comori. Nu acesta este rolul lor. Principala menire a arheologilor este aceea de a descoperi și interpreta toate categoriile de artefacte rămase de la vechile comunități umane, pentru a reconstitui anumite secvențe istorice. La ce ne folosește să descoperim doar o oală cu monede, dacă nu vom ști cine a depus-o în pământ, cum trăiau acei oameni, cum arăta mediul natural din acea vreme, sau de ce au ,,ascuns” un astfel de obiect? Fenomenul „detectorismului” are ca principal impact asupra patrimoniului tocmai necunoașterea informației esențiale pentru interpretare. La fel de dăunătoare este și intervenția neavizată a celor care fac astfel de descoperiri asupra obiectelor găsite prin curățarea lor neprofesionistă, care contribuie la diminuarea valorii lor științifice. Altfel spus, cel mai corect este ca ceea ce înseamnă identificarea, cercetare și valorificarea vestigiilor arheologice să fie făcută de persoane atestate în acest domeniu, sau, dacă este posibil, sub coordonarea acestora. ”, punctează interlocutorul Ordinea Zilei.
Tehnologia ajută arheologia, iar munca de echipă este esențială
De câteva decenii bune arheologia nu mai este un domeniu care să se rezume doar la simpla excavare a unor vestigii, cu mijloace manuale sau mecanice, iar tehnologiei în acest domeniu este mai mult decât evidentă, deși nu generalizată și nu mereu accesibilă.
Vasile Diaconu apreciază că arheologia este o meta știință și pentru rezultate cât mai bune este nevoie de abordări interdisciplinare. Acesta este și motivul pentru care mulți dintre arheologi au înțeles că fără colaborarea cu specialiști din alte domenii nu se poate ajunge la rezultate bune și care să se ridice la standardele practicate la nivel internațional.
CITEȘTE Și: Mircea Popițiu, artistul navigator pe Marea Culorilor
„La nivel național știu că există deja niște colaborări serioase între specialiști din domeniul arheologiei și geo-fizicieni, spre exemplu, care au ca principal rezultat identificarea prin metode neinvazive a diferitelor structuri antropice care există în sol.
Și noi, la nivelul instituției noastre – Complexul Muzeal Național Neamț – avem o astfel de colaborare de aproape un deceniu cu un colectiv de geo-fizicieni și arheologi germani, care au efectuat numeroase investigații în situri arheologice din județul Neamț.
Mai recent am inițiat un proiect în colaborare cu Institutul Național pentru Fizica Pământului de la Măgurele, prin intermediul căruia facem investigații LiDAR pentru siturile arheologice aflate în zone împădurite sau greu accesibile și doar în acest fel putem avea o imagine detaliată a topografiei lor.
Este foarte adevărat că tehnologiile acestea nu sunt foarte la îndemână, fiind destul de costisitoare financiar, dar sperăm că în anii următori să își găsească aplicabilitate la scară mai mare. ”, arată arheologul.
În munca sa de cercetare arheologică implicațiile tehnologiei sunt foarte variate. Spre exemplu, are o serie întreagă de colaborări cu laboratoare și specialiști din țară și străinătate pentru diferite domenii și unde se folosește înaltă tehnologie. Astfel, instituția în care activează a reușit să aibă importante datări radiocarbon pentru anumite obiecte descoperite în județul Neamț și în acest fel să cunoască vârsta aproape exactă a respectivelor artefacte. „Avem analize efectuate în laboratoare din Spania și Germania pentru diferite probe bio-arheologice (semințe, cărbuni, polen, sol), sau analize geologice complexe, precum și analize metalografice. Toate aceste investigații, la care acum doă-trei decenii nici nu se putea visa, ne ajută să avem niște rezultate științifice valoroase, care au atras atenția comunității științifice internaționale.”, menționează cercetătorul.
De altfel, arheologia nu este un domeniu în care specialistul să acționeze solitar, mai ales în ceea ce înseamnă munca de teren. Este imperios necesar să se lucreze în echipă, atunci când se poate, din rațiuni care țin atât de eficiență, cât și de împărțirea sarcinilor care trebuie îndeplinite.
În plus, consultarea permanentă dintre specialiști poate ajuta mai bine la interpretarea corectă a unor situații arheologice.
În ceea ce privește valorificarea rezultatelor aceasta se poate face în mod individual, sau în colaborare cu alți specialiști, dacă există contribuții multiple.
„În ceea ce mă privește, eu am lucrat mereu în echipe mici, pe teren, dar când a fost vorba de valorificarea științifică a rezultatelor am apelat și la diverși specialiști din varii domenii, tocmai pentru ca rezultatele muncii noastre să fie cât mai complexe și să aibă impact.”, adaugă Vasile Diaconu.
CITEȘTE ȘI: Pe urmele lui Gheorghe Tattarescu, zugravul de biserici
Interlocutorul Ordinea Zilei mai spune că, pe lângă obligațiile strict instituționale, care implică participarea sa la diferite tipuri de cercetări arheologice la nivel local, lucrează și în două proiecte de cercetare mai importante. Unul dintre acestea a fost implementat în colaborare cu specialiști de la Institutul Național pentru Fizica Pământului de la Măgurele și se referă la investigațiile LiDAR efectuate asupra unor fortificații preistorice din județul Neamț. Cel de-al doilea proiect este rezultatul parteneriatului cu o echipă din Cehia, prin care se are în vedere investigarea neinvazivă a unor monumente funerare preistorice, numite tumul, care nu sunt altceva decât niște movile mari de pământ care adăpostesc morminte antice.
O profesie vocațională, arheologia se confruntă, din păcate, și cu multe probleme, iar cele mai importante dintre ele sunt de ordin financiar. România nu este țara în care se investește foarte mult în cercetarea arheologică, iar lucrul acesta a generat o lipsă efectivă a personalului specializat. În plus, tinerii nu prea se mai îndreaptă spre o astfel de carieră, numărul celor care vor să facă arheologie fiind din ce în ce mai mic, având în vedere că salarizarea modestă și condițiile dificile de muncă nu sunt atractive pentru mulți absolvenți de facultate.
„Pentru a deveni arheolog e nevoie de o pasiune intensă pentru acest domeniu. Și mai este nevoie și de multă determinare și de un anumit spirit de sacrificiu personal. Dar este nevoie și de foarte multă muncă și nu trebuie să lipsească nici buna intuiție. Consider, de asemenea, că orice tânăr care vrea să se apuce de arheologie trebuie să fie conștient că domeniul acesta nu oferă multe satisfacții materiale, cel puțin deocamdată, dar compensează prin numeroasele bucurii profesionale”, transmite Vasile Diaconu.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Arhiva Personală
CITEȘTE ȘI: Ioana Popițiu, restauratorul care de 30 de ani recompune ISTORIA
