Autoritățile din România continuă repatrierea celor care doresc să părăsească Libanul. Un nou grup format din 74 de persoane aflate în situații vulnerabile, cetățeni români și membri de familie de gradul I, majoritatea femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim, a fost ajutat să ajungă în țara noastră. Transportul către București s-a făcut la bordul unei aeronave aparținând Forţelor Aeriene Române.
Zborul umanitar s-a derulat în contextul transportului de vineri dimineață a ajutoarelor umanitare oferite în regim gratuit de către România populației civile din Republica Libaneză.
Cele 74 de persoane au fost sprijinite de către personalul Ambasadei României la Beirut și de două echipe consulare mobile din cadrul Unității de reacție rapidă a MAE în vederea eliberării documentelor de călătorie și îndeplinirii tuturor formalităților necesare îmbarcării. De asemenea, au fost întreprinse demersuri, pe lângă autoritățile locale competente, pentru realizarea zborului în condiții de siguranță.
Operațiunea este susținută, de asemenea, de alte autorități române, la sosirea pe teritoriul României a cetățenilor români și a membrilor lor de familie structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne urmând să acorde asistența necesară în strânsă cooperare cu organizații neguvernamentale și Primăria București.
MAE și Ambasada României în Republica Libaneză vor rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii lor de familie care și-au semnalat prezența și s-au înregistrat la misiunea diplomatică.
Totodată, MAE reamintește că este în vigoare, încă din luna octombrie 2023, un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – „EVITAŢI ORICE CĂLĂTORIE!” pentru întreg teritoriul Republicii Libaneze, disponibil la https://www.mae.ro/node/2896, informațiile fiind actualizate în mod constant, în funcție de evoluțiile de securitate din regiune. MAE reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români prezenţi în această ţară de a-şi înregistra prezenţa la misiunea diplomatică a României la Beirut, pentru a facilita acordarea protecţiei consulare.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: MAE
CITEȘTE ȘI: Militarii repatriază românii care fug din calea războiului. FOTO

