Postul Sfintelor Paști începe pentru credincioșii creștini ortodocși, în 2026, luni 23 februarie.
„Postul este o școală de luptă duhovnicească, o luptă de despătimire, de eliberare treptată din patimile egoiste pentru a dobândi iubirea smerită și milostivă care se află în Iisus Hristos, Cel care s-a făcut ascultător până la moarte pe cruce ca să vindece neascultarea protopărinților Adam și Eva”, transmite Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ordodoxe Române
Este o perioadă în care credincioșii depun eforturi pentru curățire spirituală și pentru a adânci și mai mult viața lor în Hristos: pe lângă reținerea de a consuma alimente de origine animală, acordă atenție specială rugăciunii dar și faptelor lor.
„Deci Dumnezeu nu se uită numai la postul nostru exterior. Se uită dacă avem dragoste, dacă avem smerenie, dacă avem părere de rău pentru păcatele noastre. Această jertfă este mare, este jertfa cea cu duh umilit și cu inimă frântă primită de la Dumnezeu. Măcar că și rugăciunea e jertfă că zice: „Jerftește lui Dumnezeu jertfă de laudă și dă celui Preaînalt rugăciunile tale. Și Mă cheamă pe Mine în ziua necazului tău și te voi scoate, și Mă vei preaslăvi.” Dar smerenia este cea mai înaltă jertfă. Iar dacă vom pune bază numai pe postul trupesc și nu vom avea dragoste, smerenie, umilință, ascultare, tăierea voii și dacă nu vom avea între noi înțelegere și bucurie duhovnicească , postul nostru este sterp”, notează părintele Ilie Cleopa, într-o predică inclusă în lucrarea „Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol 10, Editura Episcopiei Romanului 2001).
În concepţia creştină, postul este efortul prin excelenţă pentru înnoirea vieţii, prin întronarea supremaţiei spiritului asupra trupului. Această strădanie se sprijină pe o luptă continuă, care constă în întărirea voinţei şi a raţiunii sănătoase, în disciplinarea instinctelor, în înfrânare, ţintind realizarea echilibrului lăuntric, în care spiritul, adică partea superioară şi nobilă a fiinţei umane, să predomine
Repere biblice și istorice
În Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, Biserica de Răsărit a stabilit ca durata postului Paștelui să fie de șapte săptămâni, durată care a rămas valabilă până în zilele noastre. Acest post nu este doar cel mai lung şi mai important, dar şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe
Părintele dr. Nicolae Preda a identificat și sistematizat temeiuri biblice privind lungimea Postului Paştilor ( pr, dr Nicolae Preda, Postul mare, scurtă perspectivă istorico-liturgică, Revista Ortodoxia, nr 3 /2015).
„Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut probabil numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi următoarele:
- cele patruzeci de zile ale potopului (Facerea 7, 4, 12, 17; 8, 6);
- cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe Muntele Sinai (Ieşirea 24, 18; Deuteronomul 9, 9, 11, 18, 25; 10, 10);
- cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului în care aveau să intre (Numerii 13, 26);
- cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Proroc Ilie spre a ajunge la Muntele Horeb (3 Regi 19, 8);
- cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive spre a se pocăi (Iona 3, 4).
În Noul Testament există anumite pasaje cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile:
- cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul în pustiul Carantaniei (Matei 4, 2; Marcu 1, 13; Luca 4, 2);
- cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături (Fapte 1, 3).
Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu (Deuteronomul 2, 7; 29, 5).
Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă credincioşia fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele Lui.”.
