Orice vizită la muzeu ne oferă posibilitatea de a învăța lecții noi, de a descoperi istorii neștiute, de a cunoaște oameni care au pășit prin aceste locuri cu mult înaintea noastră. Ordinea Zilei vă propune să descoperiți împreună cu dr. Georgeta Deju, șef serviciu Secția de Istorie și Artă din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, un univers cu totul special: cel al cărților vechi.
Specialistul MCDR este curatorul unei expoziții inedite, pe care Palatul Magna Curia o găzduiește până pe 15 august 2023.
Expoziția „Cartea veche (în)tipărirea unor generații” vorbește, prin intermediul cărților prezentate, despre oameni, vremuri trecute, oferind în același timp lecții importante generațiilor de astăzi.
Cum a luat naștere această expoziție?
Expoziția „Cartea veche (în)tipărirea unor generații” este rezultatul cercetării valorosului patrimoniu bibliofil conservat în colecțiile Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Colecția de carte veche, rară și bibliofilă este rodul donațiilor și achizițiilor făcute de-a lungul existenței bibliotecii documentare, primele donații fiind realizate în anul 1880, anul înființării bibliotecii și muzeului sub egida Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara.
Ocupația de bază fiindu-mi cea de bibliotecar, m-am apropiat de cărțile vechi aflate în bibliotecă, acestea stârnindu-mi curiozitatea, dorindu-mi să știu cât mai mult despre aceste sensibile bunuri culturale. Mi-ar fi fost mai aproape cartea românească veche, dar era deja cercetată, catalogată și valorificată optim de doamna Maria Basarab, specialistul în carte veche al muzeului timp de peste 30 de ani. Iar cartea străină veche aștepta să fie vizitată sau revizitată, în fața mea deschizându-se o perspectivă fascinantă, un univers al cărții ce se dorea descoperit și comunicat.
Multe dintre cărți păstrează pe file ex-libris-uri, semnături, diverse note de mână pe care le-am transliterat și tradus, constituind în cele din urmă un „corpus” de însemnări și semnatari care aduna laolaltă oameni și povești din zona județului Hunedoara, dar nu numai. Pe măsura descoperirii lor, poveștile țesute în jurul notelor marginale și a semnăturilor proprietarilor vremelnici, au alcătuit o împletitură fină ce lega generațiile de cititori întipărite pe cărți acum o sută-două de ani, cu noi cei de astăzi, și care mâine ne vor lega pe noi, de cei din generațiile viitoare.
Pe acești oameni, împreună cu cărțile lor, am dorit să-i cunoască publicul, deoarece cu fiecare însemnare descoperită pe cărți, cu fiecare semnătură păstrată pe file, memoria culturală a spațiului în care au circulat, se îmbogățește cu noi fragmente de istorie locală, de istorie a culturii, a bibliotecilor, a cititorilor. Iar fiecare exemplar de carte veche ne poartă într-o călătorie culturală prin erudiția secolelor în care a fost scrisă și tipărită, prin centrele universitare care își exportau capitalul cultural în spații dintre cele mai îndepărtate.
Câte exponate le propuneți vizitatorilor și cum au fost alese?
Am ales să expunem un număr de 28 de cărți, imprimate în secolele XVI-XIX, în tipografii cunoscute, din diferite țări ale Europei, dar și din Transilvania. Astfel, sunt prezente cărți provenind din centre tipografice precum Amsterdam, Augsburg, Basel, Berna, Györ, Haga, Leipzig, Löcse, Nürnberg, Roma, Trnava, Viena, Wittenberg, Würtzburg, și, nu în ultimul rând, din tipografiile din Cluj. Cărțile sunt scrise în limbile latină, maghiară și germană, iar după tematică se pot vedea cărți de religie, istorie, geografie, științe naturale, juridice, literatura clasicilor.
Ceea ce unește toate aceste cărți sunt posesorii acestora, toți hunedoreni, unii prin naștere, alții prin natura profesiei care le-a purtat pașii în aceste locuri, iar acesta a fost criteriul principal după care le-am ales. Unii dintre cititori sunt români, alții maghiari, alții germani, toți având acces la conținutul cărților prin educație. O parte sunt mai cunoscuți, alții au rămas doar un nume pe o carte. Între proprietari regăsim persoane din medii diverse, precum membri ai unor familii nobiliare hunedorene (Barcsay, Lukáts, Kenderesi, Kendeffy, Nopcsa, Naláczi, Ponori, Ribitzei), nume de funcționari în administrația comitatului Hunedoara (judecători, notari, prim-grefieri precum Lajos Nagy din Hunedoara, Mihail Vállya din Peștișul Mic sau Ioanichie Olariu din Gurasada), preoți (protopopul Zarandului, Nicolae Mihălțianu), învățători (Carol Pașca din Zeicani), medici (Iosif Spányk, medic militar în Deva), arhitecți (János Hochol din Orăștie) etc.
Vă rugăm ca, din aceste exponate, să alegeți unul și să ne spuneți povestea lui?
Fiecare carte are o poveste demnă de toată atenția, și cu greu mă opresc asupra a două dintre acestea.
Prima, Marcus Tullius Cicero, Opera Omnia. Orationes, tom 1, Würtzburg, 1776, poartă semnătura de posesor „Mihaltianu Nicolau […]” și un ex-libris ștampilă din care reiese că a făcut parte din Biblioteca Gimnaziului „Avram Iancu” din Brad. Cartea cuprinde discursurile oratorului, filozofului și omului politic roman Marcus Tullius Cicero (106-43 î. Hr.), ale cărui lucrări au fost nelipsite din școli de-a lungul timpului, fiind utilizate mai ales pentru aprofundarea cunoştinţelor de limbă latină. Semnatarul, Nicolae Mihălţianu (1835-1881) a fost protopop ortodox al Zarandului, profesor şi director al Gimnaziului greco-ortodox din Brad, între anii 1871-1881. În calitate de protopop, la 13 septembrie 1872 a rostit un discurs funebru la căpătâiul eroului Avram Iancu. Cele două însemne de proprietate de pe cartea amintită ne spun că, o perioadă, cartea a aparținut lui Nicolae Mihălțianu care, la un moment dat, a dăruit-o bibliotecii gimnaziului, pentru uzul elevilor. Ulterior, printr-o întâmplare necunoscută încă, volumul a ajuns în biblioteca muzeului din Deva.
Ce-a de-a doua carte, Ludwig Goro von Agyagfalva, Wanderungen durch Pompeii, Viena, 1825, descrie antichitățile din anticul Pompei, sub forma unei călătorii. Autorul, Ludwig Góró de Lutița, născut la Deva (1786-1843), a fost locotenent-colonel în armata imperială austriacă, arma Geniu. A studiat la Academia Imperială și Regală de Ingineri din Viena. Pasionat de istorie, în timp ce se afla în misiune în Napoli (după anul 1821) a studiat antichitățile din Pompei și a scris cartea de față. A primit distincția de Cavaler al Ordinului „Crucea Sf. Gheorghe” din Sicilia, și, din 1828, a fost membru al Societății Bourbon-Herculaneum din Napoli și al Societății de Arheologie din Roma. Însemnările de pe fila de titlu, în limba maghiară, dezvăluie că proprietarul cărții era Halasi Spányik Joszéf, care nota în anul 1844 că exemplarul era o „amintire de la Goro Lajos”, autorul cărții. József Spanyik (1809-1891), medic militar, s-a stabilit în Deva după Revoluția de la 1848-1849. Împreună cu socrul său, medicul András Fodor Lugosi (1780-1859), a participat la explorarea ruinelor romane din comitatul Hunedoara, ambii fiind pasionați de arheologie în timpul liber. A fost membru fondator al Societății de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara. Cunoscând aceste amănunte din viața celor doi, József Spanyik și Ludwig Góró, înțelegem mai bine însemnarea, legătura dintre cei doi și modul în care volumul referitor la Pompei a ajuns în Deva.
Cum a fost structurată expoziția și ce sfat important aveți pentru vizitatorul care vine să vadă această expoziție?
Narațiunea expoziției aduce vizitatorul în contact cu cartea și semnătura/semnăturile păstrate pe file. Nu am utilizat un criteriu cronologic al semnatarilor, nici al cărților, ar fi rupt firul poveștii, deoarece proprietarii și cărțile lor provin din perioade de timp diferite, uneori diferența dintre anul tipăririi și anul semnăturii fiind de peste 250 de ani. Nici organizarea după subiectul cărții nu ar fi fost un criteriu util. Astfel, am ordonat cărțile în funcție de profesia proprietarilor de cărți, plecând de la oameni simpli, învățători, preoți, arhitecți, medici, juriști, încheind cu cărțile unor familii nobiliare care, la rândul lor, au fost judecători, notari, vice-comiți sau comiți supremi ai Hunedoarei. În textele de pe etichete am „povestit”, într-un limbaj accesibil, ce fel de carte se află în fața vizitatorului, cine a fost autorul cărții, cine a fost persoana care și-a lăsat semnătura pe o filă sau alta.
Pentru vizitatori aș avea mai mult un îndemn, o rugăminte: să nu intre cu prejudecata des întâlnită că o expoziție cu cărți ar fi plictisitoare. Dacă vor avea curiozitatea de a citi etichetele, de a privi cărțile, de a observa semnăturile și însemnările, vor intra ușor în poveste, vor rămâne cu dorința de a afla mai multe și cu gândul că o carte veche este un obiect care merită privit cu atenție. Îi îndemn să privească exemplarele expuse ca pe niște ferestre spre trecut, prin care pot vedea ceea ce îi interesa pe oamenii care au lăsat însemnările, ce citeau, ce anume considerau important de consemnat pe marginea unor pagini de carte, cât a costat o carte sau cum a obținut-o. Pot urmări, de asemenea, drumul parcurs de acea carte, prin diferite biblioteci, până la locul în care se găsește astăzi, protejată și prețuită, în biblioteca muzeului din Deva.
Fiecare dintre expozițiile găzduite de muzee transmite câte o lecție. Care este lecția pe care ne-o spune expoziția „Cartea veche (în)tipărirea unor generații”?
Expoziția atrage atenția asupra cărții ca obiect de patrimoniu, ca bun cultural tezaurizat într-o colecție muzeală. Instituția muzeului asta face: cercetează, colecționează, conservă, interpretează, expune patrimoniul material și imaterial al țării, patrimoniu pe care ni l-au lăsat cei dinaintea noastră și pe care trebuie (nu e opțional) să-l transmitem mai departe, generațiilor viitoare. În timp ce-l gestionăm, încurajăm publicul să participe la experiențe precum această expoziție, care au darul de a contribui la educația sa, care oferă posibilitatea de a petrece timpul liber în mod plăcut, de a-i face pe vizitatori să simtă că sunt parte din poveste.
Ar fi un aspect asupra căruia aș insista: majoritatea cărților prezente în expoziție au fost donate muzeului, unele ajungând în bibliotecă acum 130 de ani, după ce au „locuit” încă pe atât în diferite biblioteci personale. Oamenii care le-au donat instituției muzeale au înțeles importanța unui asemenea demers și l-au realizat cu intenția clară de a pune la un loc un patrimoniu istoric, artistic, bibliofil, documentar pentru generațiile care vor urma. În acest fel, cărțile continuă să-și spună povestea și astăzi prin intermediul acestei expoziții, atrăgând atenția asupra importanței donațiilor către instituții specializate în tezaurizarea bunurilor culturale, asupra importanței din punct de vedere științific ori cultural a unei colecții istorice de cărți.
Pentru a afla și mai multe informații prețioase despre universul cărților vechi, mergeți la muzeu și vizitați expoziția! Expoziția „Cartea veche (în)tipărirea unor generații” este deschisă la sediul muzeului devean din Palatul Magna Curia, str. 1 Decembrie, nr. 39. Va putea fi vizitată până în data de 15 august 2023, conform programului de vizitare al MCDR.Echipa care a realizat această expoziție este formată din:
- Curator: dr. Georgeta Deju
- Membri: Ștefan Viorel Papp, Adrian Stroia, Călin Ștefan
- Tehnic: Ion Bianga, Constantin Posteucă
Autor: Ștefania Enache
Foto: Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva
