Fiecare piesă găzduită într-un muzeu are în spate o poveste care vorbește despre oameni, fapte, obiceiuri, despre istoria noastră. Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este una dintre instituțiile de profil de la noi din țară care deține un patrimoniu impresionant. Colecții valoroase sunt găzduite atât de Palatul Magna Curia, cât și de celelalte imobile în care funcționează secții ale muzeului. Galeria de artefacte prețioase de la MCDR include monede, statui și inscripții din piatră, obiecte cu valoare etnografică, dar și cu importanță maximă pentru științele naturii. Totodată, biblioteca adăpostește peste 30.000 de volume, aici fiind multe dintre cărțile rare pe care le deține țara noastră.
Sunt bogății neprețuite de care ne putem bucura și pe care le putem descoperi vizitând muzeul din Deva. Odată ce ați intrat în lumea populată cu aceste piese, aveți ocazia să pătrundeți într-un univers al cunoașterii care vă aduce mai aproape de tot ce ceea înseamnă istoria acestor meleaguri.
În fiecare lună, Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva aduce în atenția publicului unul dintre artefactele mai puțin cunoscute pe care le deține și pe care iubitorii de istorie îl pot vedea online.
Prezentăm cel de-al cincilea episod al acestei serii.
Căpuitor de nituri
Cum ați proceda în situația în care ați găsi un obiect vechi, care la o primă vedere pare banal, neimportant? Multe, probabil că cele mai multe dintre artefactele descoperite de arheologi, pot să fie descrise în acest fel. Cel puțin așa este situația în momentul descoperirii. Să ne gândim ca exemplu la fragmentele unor vase din ceramică. Dar dacă le acorzi puțină atenție … situația se schimbă cu totul. Cu cât le analizezi mai profund, cu atât afli mai multe detalii .
Așa s-a întâmplat și cu artefactul pe care îl voi prezenta cu acest prilej. A fost descoperit „la sită”, adică în timp ce pământul excavat era cernut printr-o sită pentru a fi recuperate chiar și cele mai mici obiecte, cele care de multe ori nu sunt zărite în săpătură de ochiul „format” al arheologului.
Trebuie să precizăm că prin cernerea pământului, la Ardeu și în numeroase alte situri au fost recuperate numeroase artefacte, între care unele cu totul deosebite, așa cum vom vedea că este și piesa pe care o vom prezenta.
Primul contact cu obiectul l-au avut cei doi tineri care îndeplineau sarcina: Victor și Vlad. Cei doi au selectat obiectele care au apărut după ce pământul s-a scurs printre ochiurile sitei. Apoi, le-au depozitat în pungi, în funcție de materialul din care sunt confecționate: fier, bronz, os și corn, ceramică sau sticlă. Apoi am venit noi, arheologii și am verificat fiecare obiect, le-am depozitat pe fiecare în parte în câte o pungă și am atașat bilete pe care sunt consemnate datele cu privire la locul și momentul descoperirii. A fost și momentul în care a fost pentru prima oară descris și s-a încercat înțelegerea funcționalității lui. Era evident că avem în față o mică unealtă, sau ustensilă, iar forma trimitea către aceea a unui dorn. Dar studiul și interpretarea lui au urmat în muzeu, pas cu pas, în laboratorul de restaurare, apoi pe masa de lucru și la bibliotecă.
La o primă privire se observă că piesa arheologică este păstrată în întregime. În plus, bavura (sau floarea), vizibilă la unul dintre capete, ne arată că exemplarul a fost folosit. Se mai observă că este realizat din fier și are forma unei bare cilindrice. Doar bavura menționată anterior îi modifică forma generală. Nu sunt prea multe de spus în privința descrierii. Aspectul general este acela al unui dorn, de mici dimensiuni (înălțime: 3,23 cm; diametrul tijei: 0,91 cm; diametrul bavurii: 1,38). Însă după restaurare, în capătul opus celui cu bavură s-a putut observa o alveolare, având formă de calotă, cu pereţii subţiaţi de la interior spre extremităţi.
În literatura arheologică cu referire la epoca dacică au fost prezentate mai multe dornuri de diferite dimensiuni. Ele au fost descoperite în număr mare în Munţii Orăştiei, dar şi într-o largă serie de aşezări şi cetăţi răspândite într-o arie geografică întinsă. Dimensiunile le sunt cuprinse între 6 şi 20 cm lungime, se caracterizează printr-o morfologie simplă și sunt considerate componente ale instrumentarului fierarilor sau bronzierilor.
Însă exemplarul descoperit la Ardeu se distinge prin … dimensiunile mici. Să fi fost oare o jucărie? Eu cred că nu putem să luăm în considerare o astfel de ipoteză. Iar misterul funcționalității piesei descoperite cred că poate să fie elucidat datorită alveolării practicate în extremitatea tijei. Am remarcat faptul că are formă de calotă, iar acest detaliu mi-a amintit de adolescență, când tatăl meu m-a învățat să unesc cu nituri două bucăți de tablă. Mai târziu, la atelierul de lăcătușerie, în liceu, am repetat experiența. După alți câțiva ani, „în câmpul muncii”, la Temocentrala Mintia mi-a prins bine și această deprindere. Iar cunoștințele acumulate s-au dovedit a fi utile și atunci când arheolog fiind, am fost pus în situația să recunosc o unealtă și să disting funcționalitatea ei.
Mi-am amintit, deci că nitul avea deja o extremitate, un „cap” gata conturat, iar celălalt urma să fie modelat și să arate la fel. Operațiunea se realiza cu un instrument de mici dimensiuni, care avea la un capăt … o alveolare.
Extremitatea încă nemodelată a nitului era suprapusă de alveolarea respectivă, iar mai apoi se lovea cu putere, cu un ciocan, partea opusă a uneltei, unde adeseori se forma bavură. Pentru ca întreaga imagine să fie completă, ar trebui să mai menționăm și că pentru a nu deteriora capătul inițial se folosește un „contracăpuitor”, iar pentru apropierea celor două elemente care urmau să fie unite se folosea un „trăgător”, care astăzi are formă de bară scurtă, cu un orificiu cilindric la unul dintre capete.
Am remarcat destul de ușor asemănarea piesei descoperite de noi cu o unealtă pentru nituit. De fapt, până în prezent uneltele utilizate pentru nituire în epoca regatului dac nu sunt foarte bine cunoscute. Dacă ciocane, utilizate pentru diferite operaţiuni sunt cunoscute în număr destul de mare, celelalte unelte par să lipsească din instrumentarul fierarilor sau bronzierilor. În ceea ce priveşte „contracăpuitorul”, ne putem închipui că el putea să fi fost realizat din lemn. În acest fel el proteja capul iniţial şi era realizat dintr-un material aflat la îndemână, dar care datorită naturii sale perisabile nu s-a păstrat. Operatiunea de apăsare a pieselor, una peste alta, care astăzi se execută cu „trăgătorul”, putea, probabil să fi fost efectuată cu un dorn, sau poate tot cu ajutorul unei unelte din lemn.
Pentru cea mai importantă etapă a acestui proces tehnologic, aceea de formare a capului de închidere a nitului era nevoie de o unealtă din fier, de un căpuitor. Iar piesa descoperită la Ardeu corespunde descrierii uneltelor folosite pentru nituire, chiar și a celor din ziua de astăzi. Mai mult, dimensiunile sale foarte reduse în comparaţie cu dornurile cunoscute până în prezent (3, 23 cm, în comparaţie cu lungimea de 6 cm a celor mai mici dintre cele cunoscute) pledează pentru o altfel de utilitate. De aceea cred că piesa descoperită la Ardeu este de fapt un căpuitor utilizat în procesul nituirii.
În ceea ce privește biografia căpuitorului de la Ardeu, descrierea ne-a ajutat să-i remarcăm utilitatea și anumite detalii ale modului în care a fost realizat. Pe baza lor putem să precizăm că exemplarul a fost realizat cu o destinație precisă, de un artizan care a mai realizat astfel de obiecte și care avea experiență. Piesa provine dintr-un atelier, astfel că probabilitatea ca meșterul să își fi realizat unealta de care avea nevoie este foarte mare, prezența ei devenind o dovadă a abilităților personajului respectiv. În acest fel oferim un răspuns la întrebări firești în procesul de cercetare: Cine a realizat obiectul? Pentru cine a fost realizat? Cine l-a utilizat?
Și dacă am găsit atâtea răspunsuri, cred că este timpul să ne gândim și la artefactele care urmau să aibă componente fixate cu nituri. Ele puteau să fie diverse, însă primul exemplu care îmi vine în minte este cel al plăselelor aplicate pe mânerele cuțitelor. Un fragment de astfel de plăsea, realizată din corn de cerb, frumos decorată, a fost găsită și la Ardeu. Însă varietatea obiectelor care trebuiau să fie unite cu nituri putea să fie foarte mare.
Cu speranța că v-a plăcut povestea noastră de azi, vă așteptăm cu comentarii și sugestii pentru a îmbunătăți experiența noastră!
Autor: dr. Iosif Vasile Ferencz, cercetător consacrat din cadrul secției de arheologie a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva
Foto: Iosif Vasile Ferencz
CITEȘTE ȘI: Iosif Vasile Ferencz, arheologul fascinat de viața vechilor daci
