5 mai 2024
20.4 C
București

Diagnostic complex pentru pacienții cu suspiciune de cancer bronhopulmonar

Începând din acest an, pacienţii cu suspiciune de cancer bronhopulmonar pot obţine un diagnostic complet şi de precizie în urma investigaţiilor făcute în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara.

Dr. Gheorghe-Emilian Olteanu, medic specialist anatomie patologică din cadrul Spitalului „Dr. Victor Babeş” Timişoara, a declarat că în cadrul Laboratorului de Anatomie Patologică se realizează teste de imunohistochimie (IHC) pe tumori pulmonare primare (care se dezvoltă iniţial în plămân), având ca scop diferenţierea tipurilor histopatologice de cancer. Metoda aplicată este una manuală şi permite, în urma folosirii unor reactivi, evidenţierea pe lama de microscopie a unor molecule care ajută la definitivarea diagnosticului de cancer bronhopulmonar. Realizarea diagnosticului diferenţial şi specific de imunohistochimie scurtează timpul de aşteptare şi permite iniţierea unui tratament oncologic personalizat.

Cancerul bronhopulmonar este a doua cea mai răspândită boală malignă în rândul bărbaţilor. Potrivit statisticilor, la fiecare 30 de secunde, în lume, o persoană este ucisă de această maladie.

Cancerul pulmonar are cea mai mică rată de supravieţuire la cinci ani, puţin peste 15%. Cele mai frecvente cauze de producere a cancerului bronhopulmonar sunt fumatul, în aproape 90% dintre situaţii, istoricul familial, expunerea la azbest sau radon şi alte elemente chimice, un istoric personal ridicat de boli pulmonare şi vârsta de peste 60 de ani.

Când vorbim de imunohistochimie (IHC), vorbim de metode de diagnostic care combină tehnica histologică cu cea imunologică şi cu biochimia. Practic, IHC este o analiză de laborator care vine în completarea examenului histopatologic. Acesta din urmă stabileşte că este vorba de o tumoră, iar imunohistochimia ne dă informaţii despre caracterul sau tipul formaţiunii maligne. În funcţie de rezultat, de tipul de tumoră, se administrează tratamentul. Este un proces de diagnosticare în mai mulţi paşi prin care se identifică markerii tumorală”, explică dr. Gheorghe-Emilian Olteanu.

Medicul completează că, în cazul tumorilor pulmonare, imunohistochimia duce la stabilirea cu precizie a unui diagnostic pozitiv şi diferenţial.

Primul pas pentru realizarea examenului de imunohistochimie este prelevarea unui fragment de ţesut tumoral, care se realizează în cadrul spitalului nostru făcând biopsie pulmonară. Bucăţile de ţesut extrase sunt introduse în parafină pentru conservarea lor. Din acestea tăiem secţiuni foarte fine pe care le analizăm sub microscop într-o primă faza, iar apoi le supunem examenului IHC. Rezultatul final este unul de precizie”, subliniază specialistul.

Autor:Sofia Filip
Foto: Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara

Mai multe articole

Președintele a promulgat Legea privind energia eoliană offshore

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ reglementează cadrul general necesar implementării în România a proiectelor de producere...

Știrile zilei