Proiectul Coffee 2 Go a pornit la drum în 2013, chiar de Valentines Day, pe 14 februarie. De atunci s-a dezvoltat constant, brandul fiind prezent astăzi cu 23 de locații, în șapte orașe.
“Acestă afacere a fost un cumul de inspirație, cercetare a pieței și dorința de veni cu un concept inovator. Am ales acest domeniu, take away coffee sau cafea la pachet, ca nișă a domeniului HORECA, pentru că la acel moment, concurența era foarte mică, nevoia pieței nefiind satisfăcută. Investiția inițială a fost de 12.000 euro, cheltuieli care au fost necesare pentru realizarea și amenajarea primului punct de vânzare sub forma unui pahar uriaș de cafea”, povestește Vlad Timaru, fondatorul Coffee 2 Go România.
Investiția într-o franciză Coffee 2 Go de tip Inside este de 15.000 de euro
Privind în urmă, antreprenorul spune că începutul a fost ușor. “Mai provocator a fost să continuăm, să dezvoltăm și apoi să menținem o rețea de mini coffee shop-uri cu un standard ridicat de calitate și servire. Acum cinci ani, începuturile erau mult mai ușoare; piața era mult mai stabilă și puternică, concurența în domeniul nostru era foarte mică, costurile fixe cele mai importante (salarii și chirii) erau la un nivel scăzut. Toate acestea ne-au ajutat să ne dezvoltăm și să ajungem acolo unde suntem azi”, precizează fondatorul Coffee 2 Go România.
În momentul de față antreprenoriatul a devenit un domeniu în care presiunile intervin la fiecare pas, provocările venind din toate direcțiile. “Atât chiriile cât și cheltuielile salariale s-au dublat în ultimii patru ani, laolaltă cu prețurile de achiziție a materiilor prime, ceea ce ne-a obligat să majorăm prețurile de vânzare. Legislația și schimbările mult prea dese ale reglementărilor legislative ne obligă să ținem întotdeauna garda sus și să ne adaptăm din mers, uneori la toate schimbările ce intervin în legislația fiscal și administrativă. Piața muncii a devenit o mare provocare, forța de muncă a devenind o resursă foarte greu de accesat. Noi plătim angajații mult peste salariul minin, dar chiar și așa găsim greu angajați dornici să muncească și să se implice. Acest aspect este principalul impediment care ne-a frânat în a ne dezvolta așa cum ne-am propus la început”, spune Vlad Timaru.
Extindere în franciză
Pentru a putea ajunge în cât mai multe orașe, Coffee 2 Go a demarat acum doi ani procesul de francizare. Conștient de faptul că este practic imposibil să organizeze activitatea mai multor puncte de vânzare extinse în afara Bucureștiului, fondatorul business-ului a pus la punct acest nou proiect. “Ideea de franciză a apărut atunci când am realizat că, în realitate, noi nu am putea administra performant din București activitatea unui Coffee 2 Go în provincie. Francizarea este cea mai bună soluție în acest sens. În acest domeniu nu e suficient să ai un rețetar și o locație bună; trebuie să fii acolo, să te implici fizic. Un francizat face asta cu mult mai mult succes decât am fi putut face-o noi pentru acest număr de locații”, subliniază Vlad Timaru.
Investiția într-o franciză Coffee 2 Go (în funcție de modelul acesteia, kiosk sau Inside), variază între 12.000 și 15.000 euro, TVA inclus. Aceste investiții se amortizează între 6-12 luni, dar acest termen depinde foarte mult de abilitățile francizatului. “Am ales să mergem pe varianta unei redevențe fixe, și nu procentual din încasările francizatului. În funcție de tipul de franciză, Kiosk sau Inside, aceasta este de 300 și respectiv 200 euro / lună. Ca partener în rețeaua Coffee 2 Go, francizatul primește consultanță permanent pe parcursul colaborării, beneficiază de proprietățile intelectuale (mărci, brevete, desene și modele) înregistrate și de know-how-ul dobândit în cei aproape cinci ani de activitate. În plus, are acces la prețurile preferențiale ale furnizorilor de materii prime, negociate de noi, în calitate de francizor și contractant a unor cantități semnificative”, menționează fondatorul Coffee 2 Go România.
Locațiile de tip chioșc sub forma unui pahar de cafea sunt specifice Coffee 2 Go
Coffee 2 Go se remarcă pe piața de profil datorită faptului că are două concepte de puncte de vânzare inedite, tip chioșc și mini cafenea Inside. De asemenea, este singura firmă care creat o identitate unică, recognoscibilă a locațiilor de tip chioșc sub forma unui pahar de cafea, modelul fiind înregistrat la OSIM. “Credem că atuul principal este nivelul de calitate al produselor noastre, iar raportul preț/calitate este imbatabil în acest moment. Studiile pe care le-am realizat cu clienții noștri ne confirmă că oferim o cafea foarte bună la un preț excelent. Avem relații foarte bune cu furnizorii de materii prime, datorită cantităților uriașe pe care le consumăm, ceea ce ne permite să oferim un preț de vânzare foarte bun, raportat la calitatea și cantitatea produselor.Un alt plus, este continua adaptare a conceptului. Dacă la început am demarat cu puncte de vânzare de tip chioșc, în 2017 am lărgit conceptul la mini cafenele în spații închise, iar în 2018 pregătim (și) o altă direcție de dezvoltare care va fi de o mai mare anvergură decât cele dinainte”, explică fondatorul Coffee 2 Go.

