15 februarie 2026
5.7 C
București

Cobza devine parte a Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO

Ministerul Culturii anunță că meşteşugul şi interpretarea la cobza românească au fost înscrise în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.

Dosarul coordonat de Ministerul Culturii din România, realizat în colaborare cu Ministerul Culturii din Republica Moldova, a fost acceptat de Comitetul Interguvernamental al Convenţiei Patrimoniului Cultural Imaterial în cadrul sesiunii desfăşurate la New Delhi.

Eforturile noastre de a prezenta în mod riguros acest patrimoniu – care şi-a pus amprenta profund asupra repertoriului muzical tradiţional din România – reprezintă doar o parte vizibilă a eforturilor depuse, timp de generaţii, de meşteri şi interpreţi. Astăzi, aceste eforturi au fost răsplătite. Sunetul inconfundabil al acestui instrument are, de acum, un viitor şi mai frumos”, subliniază instituția.

Prin această decizie, cobza devine cel de-al 11-lea element românesc de patrimoniu imaterial recunoscut de UNESCO, consolidând parcursul constant al României în protejarea şi promovarea patrimoniului viu – un patrimoniu ancorat în practici transmise din generaţie în generaţie, în continuitate culturală şi responsabilitate faţă de tradiţia care ne defineşte.

Înscrierea recunoaşte nu doar sonoritatea cobzei, ci şi meşteşugul confecţionării instrumentului, tehnicile de interpretare şi rolul comunităţilor care au păstrat acest instrument ca simbol identitar şi expresie a unei profunde semnificaţii sociale.

În urmă cu trei ani, tot în luna decembrie, cămăşa cu altiţă a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, alături de tradiţia creşterii cailor lipiţani. Un an mai târziu, transhumanţa era recunoscută ca element de patrimoniu imaterial.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Ministerul Culturii

Mai multe articole

Știrile zilei